Va fi modernizată linia de tramvai pana in Dancu

0
58

În ședința extraordinară a Consiliului Local din 17 august 2021 a fost votat și un proiect care vizează aprobarea documentația de avizare a lucrărilor de investiții (DALI) și a principalilor indicatori economici ai obiectului de investiții „Reabilitare cale de rulare tramvai Limita municipiului Iași – Rond Dancu”. Valoarea totală a investiției este de circa 15.765.000 lei, cu TVA, respectiv circa 13.269.000 lei, fără TVA, în timp ce durata de execuție a acesteia este estimată la șase luni.
Investiția va presupune reabilitarea căii de rulare a tramvaielor pe o distanță de 650 de metri cale simplă de rulare, din care 225 de metri cale dublă de rulare în aliniament și 200 de metri în Rond Dancu, precum și înlocuirea stâlpilor de susținere fir-contact și înlocuire fir-contact.

Realizarea acestui obiectiv de investiții vine în completarea mai amplului proiect de „Reabilitare a infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”, acesta având ca obiectiv general reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare tramvai pe tronsonul cuprins între intersecția străzilor Vasile Lupu și Aurel Vlaicu și limita intravilană a municipiului Iași, cu o lungime de 2.46 kilometri cale dublă, respectiv 4,92 kilometri cale simplă de rulare. Proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” face parte din lista proiectelor municipalității finanțate prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 și are o valoare totală de 104.022.631,88 lei, inclusiv TVA (aproximativ 21 de milioane de euro).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments