Statistici sumbre pentru Iași: senzorii au înregistrat cantități importante de poluare în oraș

0
48
A MUNICIPAL EMPLOYEE FUMIGATES IN THE WAKE OF DENGUE OUTBREAK AT JAMIA NAGAR IN DELHI ON WEDENSDAY. PHOTO BY RAJESH MEHTA.

În urma unei analize efectuate în mai multe orașe din țară s-a observat că nivelul cel mai ridicat de poluare cu particule în suspensie se înregistrează în lunile reci, proces care se află în strânsă legătură cu combustia şi condiţiile atmosferice favorabile poluării în timpul iernii. Astfel, raportul a urmărit nivelurile de poluare din perioada noiembrie 2020 – februarie 2021. Mai multe judeţe, în special Municipiul Bucureşti, Dolj şi Iaşi, au cunoscut o creştere semnificativă a poluării atmosferice, măsurată cu ajutorul senzorilor Airly. În urma analizei, poate fi demonstrat faptul că măsurătorile oficiale din acele zone au fost subestimate, în principal datorită parametrilor de localizare a staţiilor de monitorizare.
Pentru a crea o hartă a celor mai poluate judeţe din România, au fost luate în considerare atât datele de la cei peste 200 de senzori de monitorizare a calităţii aerului Airly amplasaţi în toată ţara, cât şi staţiile naţionale de referinţă existente acolo.
Potrivit sursei citate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) descrie calitatea aerului din România ca fiind moderat nesigură.
„Mai mult, aceasta este schimbabilă şi se agravează semnificativ iarna, fiind cauzată în principal de încălzirea cu ajutorul centralelor termice şi de emisiile vehiculelor”, notează organismul mondial.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments