Institutul Inimii intră în faza Studiului de fezabilitate. 350 de milioane de euro vor fi investite în construirea spitalului

0
61

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a semnat astăzi contractul de achiziție publică de servicii de proiectare pentru “Construirea și dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iași”. Licitația a fost câștigată de Asocierea SC Cubicon Invest SRL Baia Mare-Mansart Corporate SRL Tg. Mureș. Aceasta trebuie să realizeze Studiul de fezabilitate și documentațiile tehnice de obținere a avizelor și autorizației de execuție. Valoarea contractului este de 2.259.106 lei fără TVA, iar termenul de finalizare, patru luni.

“Pentru echipa de la Consiliul Județean, concretizarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară a fost de la început o prioritate. Această unitate medicală reprezintă o nevoie reală și urgentă a comunității, având în vedere că incidența bolilor cardiovasculare este pe primul loc în Moldova. Suntem dedicați acestui proiect major și îmi doresc aceeași implicare de la toți partenerii cu care vom lucra pentru a-l transforma în realitate”, a spus președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

“Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, pe care l-am gândit împreună cu colegii noștri și cu administrația Consiliului Județean, este unul fără echivalent în România pentru că vor fi în jur de 27 de departamente, iar șapte dintre ele nu mai există în țara noastră la ora actuală. Va fi un spital al viitorului, un spital care ar trebui să fie modern și peste o sută de ani de acum înainte”, a spus managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Iași, prof.dr. Grigore Tinică.

“Ne bucurăm că putem face parte dintr-un proiect de o asemenea anvergură. Cunoaștem cât este de important pentru comunitatea ieșeană și nu numai și suntem convinși că va avea un impact major pentru sistemul medical din România. Ne vom da silința să realizăm un proiect foarte bun și ne-am asumat să ne încadrăm în termene”, a declarat Ovidiu Ionuț Neagu, reprezentantul firmei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments