Ilegalitățile unui unui sponsor al artiștilor români în New York – vilă construită cu aviz de demolare și râu betonat fără aviz

0
1281

Un fost consilier municipal și șef la CFR Marfa și. a construit o vilă în baza unui aviz de demolare și a betonat albia râului din fata casei fără aviz de la Apele Romane. În prezent nu mai deține nicio funcție publică, fiind doar un biet cântăreț de muzica populară care își permite sa sponsorizeze festivaluri ale diasporei la New York. Pe vremea când era consilier deținea un Oltcit și jumate de apartament. În prezent deține mai multe vile, 5 autoturisme de lux și întoarce cu lopata banii obținuți din evaziune fiscală

De numele lui Ciprian Cocalia nu își mai amintesc nici măcar pășcănenii din mijlocul cărora a plecat ca angajat la CFR Marfă și mai apoi consilier municipal din partea PRM. Dintr-un bugetar pârlit, Cocalia a ajuns azi să epateze prin averea nejustificată pe care o deține. Cea de-a doua căsătorie se pare că i-a adus noroc cu carul, soția fiind deținătoarea unui lanț de magazine Optica – Uniopt Lens și Sfera Optic Botoșani si Hârlău, la care Ciprian Cocalia este trecut ca manager, fără să aibă în clin și-n mânecă cu oftalmologia, dar și Oftamed Pașcani, cabinet la care soția, Elena Cocalia activează ca medic oftalmolog.

Vilă construită cu …autorizație de demolare

După ce a achiziționat 5 bolizi de lux și a cumpărat mai multe proprietăți, Ciprian Cocalia s-a gândit că puțin aer curat nu i-ar strica, așa că s-a apucat de construit o ditamai vila în localitatea Ortoaia, din Doina Arinii. Departe de ochii lumii, în cremenii munților, acesta a început o adevărată haiduceală , construind ilegal și betonând albia râului care trece prin fața casei.

În baza relațiilor pe care le are, s-a apucat să construiască vila din Ortoaia, dar fără forme legale. Acolo unde își construiește vila a fost o casă rustică pe care a demolato în baza unui aviz emis de primăria din Doina Arinii, singurul act pe care l-a solicitat. A demolat casa veche și a început să lucreze fără jenă la vila, în regie proprie, cu niște băieți aduși de pe la Hârlău. Prima oară a săpat în munte un beci de 8 metri, după care a trecut la fundație și ușor ușor se apropie de finalizare”, a declarat pentru 7Est, un consilier local din Doina Arinii.

Arme și săbii ninja, arsenalul lui Cocalia împotriva “bandelor de hoți”

Mai mult, deși a construit un podeț peste râu pentru a putea traversa  oameni și material de constructive, Cocalia a recurs la o altă ilegalitate. Pentru a trece ca șmecherul cu bolizii de lux prin albia râului, acesta a betonat o porțiune din albia râului, bineânțeles, fără niciun aviz de la Apele Române, lucru constatat la fața locului și de reporterii 7Est. Oamenii locului nu știu cine le este vecin, dar din puținele intersectări cu Cocalia susțin că este un om taciturn, ascuns și că suferă de mania persecuției, fiind convins că în zonă or să vină bande de hoți, drept pentru care pe unul dintre pereții casei și-a prins o panoplie de arme și  săbii ninja.

 

De la politician și scandalagiu, sponsor în America

În anul 2002, Cocalia a  fost consilier local la Pașcani, din partea PRM. Tot în aceeași perioadă, în care din Depoul Pașcani au fost furate 2500 tone de combustibil, inginerul Ciprian Cocalia deținea funcția de șef al Biroului „Transport Marfă” Pașcani. În 2003, ceferistul Ciprian Cocalia spunea ca detine un apartament si jumatate dintr-o căsuță de vacantă realizată în prima căsătorie, cât și un autoturism marca Oltcit. Cu 3 ani înainte de adeziunea la PRM, Ciprian Cocalia a semnat, mai în glumă, mai în serios, o adeziune la o formațiune politică cu orientare legionară.

În anul 2014, Cirpian Cocalia a fost implicat într-un scandal cu un magazin de mobilă de lux din Pașcani, pe ai cărui administratori, cântărețul i-a acuzat că au încercat să-l țepuiască de 150.000 lei, bani pe care îi dăduse pentru achiziția unui set de mobilă din stejar, iar magazinul i-ar fi livrat mobilă din China.

În 2017, deși nu se numără nici pe departe printre interpreții populari de renume ai acestei țări, nici măcar ai Moldovei, Cocalia a reușit să se lipească pe lângă organizatorii Festivalului Zilei României pe Broadway și să cânte în fața românilor din New York. Mai mult, într-una dintre edițiile acestui festival a fost chiar sponsor.  La Iași este nelipsit de la sindrofiile organizate de Ateneul Iași sau de Consiliul Județean condus de Costel Alexe, prin Ansamblul folcloric “Constantin Arvinte”.

Reporterii 7Est au încercat să îl contacteze pe Cocalia pentru a obține un punct de vedere, dar acesta a fost de negăsit la telefon, una dintre angajatele lanțului optica la care deține funcția de manager, declarând că “șeful este în concediu, cel mai probabil în America”. Cine are noroc, are, cine nu are, n-are, cum îi place lui Cocalia să spună în timp ce se fotografiază cu fișicuri de dolari!

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments