Cu prilejul începerii noului an școlar, sâmbătă, pe data de 11 septembrie 2021, de la ora 11.00, în Parcul Expoziţiei din Copou Iași va avea loc o acţiune de sprijinire a copiilor proveniţi din familiile defavorizate. Costul tuturor pachetelor este de 87.750 lei. Fiecare copil care provine dintr-o astfel de familie va primi un rucsac cu o carte și rechizite şcolare precum penar, stilou, pixuri, creioane echipat, stilou cu rezerve, set de pensule, bloc desen, caiete dictando și de matematică, foarfecă, rezerve cerneală, dar şi dulciuri. La începutul evenimentului, actorii Ateneului Naţional din Iaşi vor oferi celor prezenţi un moment artistic.
„La acţiune sunt aşteptaţi 650 de copii, provenind de la circa 230 de familii. Cu această ocazie, fiecare copil va primi câte un ghiozdan cu rechizite plus dulciuri, necesare începerii noului an şcolar. Totodată, am cerut colegilor noştri de la Direcţia Locuinţe să treacă în revistă situaţia tuturor celor care sunt cazaţi în cele peste 1.600 de locuinţe sociale, pentru a putea să intervenim din punct de vedere social ori de câte ori este nevoie”, a declarat primarul Mihai Chirica.