A crescut numărul internărilor în Secțiile de ATI. Se amenajează noi paturi pentru pacienții cu forme grave de COVID-19

0
29

În județul Iași se amenajează noi paturi în secțiile ATI COVID, începând de astăzi, ca urmare a dublării, în ultimele zece zile, a ratei internărilor pacienților covid în secțiile de terapie intensivă.
Directorul DSP Iași, Vasile Cepoi, a anunțat că într-o primă etapă, la Spitalul CFR, numărul paturilor ATI COVID este mărit cu patru, iar la Spitalul de Boli Infecțioase, spitalul mobil va găzdui doar pacienți infectați cu SARS-CoV-2: „Rata internărilor în terapie intensivă este dublă față de valul 2 și valul 3. Trebuie să deschidem un număr mai mare de paturi. Astăzi, Spitalul CFR va mai deschide încă 4 paturi, probabil o să ajungem la 7 paturi, și dacă rata continuă să crească va trebui să deschidem și terapia intensivă mobilă de la Infecțioase, care acum este dedicată pacienților non-COVID, iar în pasul următor intră Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie. În acel moment vom transfera activitatea de chirurgie oncologică pulmonară la IRO. Rata internărilor este aproximativ la fel în secțiile non-COVID.”
Vasile Cepoi a mai precizat că s-a ajuns în această situație din cauză că, pacienții din ultimele două luni, în marea lor majoritate nevaccinați, ajung la unitățile medicale atunci când boala este într-o stare avansată și, pe de altă parte, nu declară persoanele cu care au avut contact în ultimele zile: „Din analiza anchetelor epidemiologice a rezultat că la un număr de 1.600 și ceva de cazuri noi, cam jumătate din cazuri au și contacți direcți, adică este imposibil de crezut că o persoană infectată în ultimele 14 zile nu a avut contact direct cu alte persoane.”

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments