Primăria Municipiului Iași va cumpăra 100.000 de tone de cărbune energetic (cu o flexibilitate de +/- 10%) necesar alimentării sistemului centralizat de furnizare a apei calde și energiei termice în iarna 2021 – 2022. Procedura de achiziție publică, postată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP – SICAP), are o prevedere financiară de 60.794.965 lei, fără TVA, respectiv 72.346.008,35 lei cu TVA (circa 14,6 milioane de euro), iar companiile interesate sunt încurajate să depună oferte până cel târziu pe 6 octombrie 2021. Pentru a putea participa la procedura de atribuire în calitate de ofertanţi operatorii economici au obligaţia să se înregistreze în SEAP – SICAP.
„În momentul de față mai avem pe stoc circa 25.000 de tone de cărbune, deci putem porni furnizarea căldurii imediat ce vine sezonul rece. După cum s-a putut vedea, nu au fost sincope în preluarea acestei activități de către municipalitate de la Veolia, noi făcând și reparațiile capitale și activități de întreținere pentru toate echipamentele. Sperăm ca licitația să atragă oferte competitive și să încheiem contractul cât mai repede”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Potențialii ofertanți vor prezenta oferta tehnică și financiară conform cerințelor din caietul de sarcini. Oferta financiară se va prezenta în USD / tonă fără TVA (raportat la puterea calorifică de referință) și nu va putea fi modificată pe toată durata derulării contractului.
Cărbunele va fi livrat în termen de 40 zile calendaristice de la data semnării contractului de furnizare de către ambele părți. Prima livrare se va efectua în termen de 10 zile calendaristice de la data semnării contractului de furnizare de către ambele părți. Durata contractului este de 12 luni.
În primăvara acestui an, serviciul public de alimentare cu energie termică (producție, transport, distribuție și furnizare) a fost preluat de către Municipiul Iași de la operatorul Veolia Energie Iași, iar în prezent este operat de SC Termo-Service SA.