Pe fondul creșterii tot mai agresive a numărului de infectări cu COVID-19 și al suprasolicitării spitalelor din Iași, dr. Vasile Cepoi, directorul Direcției de Sănătate Publică Iași, arată că spitalul modular de la Lețcani, preluat acum de ISU, va fi gata la începutul săptămânii viitoare.
Atunci urmează să se deschidă secția de Terapie Intensivă, care va prelua o parte din cazurile din oraș.
„Spitalul a fost preluat de ISU și au început testările tehnice, întâi pe partea de instalație electrică, mâine vom începe testările și pe aparatura medicală, pe ventilatoare, pe stațiile de oxigen. Între timp, ne organizăm cu partea de personal, încât poate chiar la începutul săptămânii viitoare să putem deschide această unitate modulară care ar putea fi salvatoare în situația în care ne aflăm”, arată medicul.
Chiar dacă spitalul va trece de toate verificările, nu va fi deschis deodată cu totul, ci treptat.
Din prudență, vom începe cu 6-12-18, până la 24 de paturi și dacă lucrurile vor evolua mai departe, vom încerca să depășim și acest număr. Vom începe, cum am început de altfel și anul trecut, cu un număr redus de pacienți, cu câte un salon și vom tot crește până când ajungem la capacitate maximă”.
24 de noi locuri la ATI ar reprezentat o gură de oxigen pentru spitalele dedicate COVID, unde nu se mai găsește nici un loc la Terapie Intensivă.
La Lețcani, arată mai departe conducătorul DSP, vor fi duse doar cazurile de ATI, nu și cei diagnosticați cu COVID-19 care nu au nevoie de oxigen.