Primarul municipiului Iași afirmă că Sărbătorile Iașului vor fi organizate și anul acesta

0
51

„Ne putem permite o viață relativ normală adaptată la condițiile de pandemie. Nu facem Untold, să fie clar, nu facem spectacole mari, nu facem Afterhills. Nu vrem să prejudiciem dreptul legitim al unui credincios de a se închina”, a declarat Mihai Chirica.

Vor fi însă o serie de modificări față de programul anunțat:  vor dispărea din program atât concertele, cât și Masa Pelerinului.

„Nu vom face spectacole, concerte, decizia am luat-o ieri, motivat de faptul că acea creștere rapidă ne arată foarte clar că nici nu merită să te apuci să faci un concert pentru o mie de persoane în condițiile în care Iașul are 60.000 de studenți care ar dori să-l vadă”.

În egală măsură, și Masa Pelerinului va fi anulată. În schimb, vor fi pregătite pachete cu mâncare ce vor fi duse la pelerini.

Totodată, a anunțat că vor urma discuții cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, care a și cerut sprijinul PMI. Instituția va asigura „câteva sute de litri de dezinfectant , câteva zeci de mii de măști, pelerine de ploaie…”.

De asemenea, pentru a se evita aglomerația și a se putea respecta prevederile, primarul spune că „avem în vedere să facem mai multe puncte de vizionare a sărbătorii religioase pe 14 octombrie”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments