Angajaţii spitalului Socola au filmat un şobolan care se plimba prin salonul unui pacient

0
112

Un pacient cheamă un angajat al spitalului, care vine şi încearcă să prindă şobolanul.
„Nu poţi să faci un spital şi să nu mături în spital. Acolo trebuie văzut exact ce s-a întâmplat, trebuie igienizat, deratizat, luate toate măsurile, dar conducerea spitalului trebuie să ştie să facă lucrurile astea, dacă avem o sesizare din partea asta, o să trimitem acolo inspectorii de la igienă să sancţioneze şi să analizeze să vadă care sunt cauzele, adică cum s-a putut ajunge aici pentru că asta înseamnă deficienţe majore de igienă, dacă ajung şobolanii să intre în spital”, a spus Vasile Cepoi, directorul instituţiei.

A fost demarată o anchetă internă la Institutul de Psihiatrie Socola s-a demarat o anchetă internă pentru a se stabili ce s-a întâmplat. Aceasta cu atât mai mult cu cât, recent, conform radiohit, spitalul a efectuat o deratizare.

„Conducerea institutului nostru nu a primit încă nicio sesizare oficială în acest sens, nu a fost făcută nicio plângere, dar a fost demarată în cursul acestei zile o anchetă internă care va urmări aceste înregistrări video să vedem modul cum s-a întâmplat şi a vedea, evident, dacă cineva este răspunzător pentru aceste lucruri. Angajatul care era de tură trebuia să îşi anunţe superiorii ierarhici care luau măsurile care trebuiau. Este dintr-o zonă tampon, pare a fi zona tampon, dar vom vedea pe acele înregistrări”, a afirmat Bogdan Mucenica, medic psihiatru Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments