Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi, sef lucrari Florin Roşu: „Este momentul iniţierii unui nou lockdown de cel puţin două săptămâni

0
1384

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi, dr Florin Roşu, a declarat, vineri, că este necesară iniţierea unui nou lockdown pentru o perioadă de minim de două săptămâni.

„Din punctul meu de vedere este momentul iniţierii unui nou lockdown de cel puţin două săptămâni, acest lucru fiind dublat de obligativitatea vaccinării unor categorii profesionale, cum ar fi cadrele medicale, cadrele didactice, dar şi alte categorii profesionale care sunt expuse riscului şi contactului interuman prelungit. Cu riscul oprobiului, consider aceste măsuri ca fiind oportune, mai ales că văd disperarea din ochii pacienţilor, oboseala fizică şi psihică a colegilor mei”, a afirmat managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr Florin Roşu.

Acesta a adăugat că Spitalul de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi continuă să îngrijească pacienţi COVID-19 pozitivi la capacitate maximă.

„În fiecare zi externăm pacienţi, dar, din nefericire, locul acestora este imediat ocupat de persoane care necesită internare, îngrijire de specialitate şi de cele mai multe ori suport maxim din punct de vedere al oxigenului”, a spus dr Roşu.

Medicul îndeamnă populaţia să se vaccineze.

„Nu este târziu să ne vaccinăm nici acum. Efectele le vom vedea peste o lună, când datorită creşterii ratei de vaccinare numărul pacienţilor cu forme severe şi care necesită internare va intra pe o fază de platou, urmată de o scădere treptată”, a precizat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments