Sâmbătă am marcat Ziua Națională a Holocaustului în România. Anul acesta, se împlinesc 80 de ani de la începerea deportării evreilor din Bucovina în Transnistria, la decizia mareșalului Antonescu, în cea mai neagră perioadă care a marcat istoria recentă a României.
„S-a întâmplat o dată. Ar fi trebuit să nu se întâmple, dar s-a întâmplat. Trebuie să nu se mai întâmple vreodată, dar s-ar putea. De aceea educația despre Holocaust este fundamentală”, spunea Dr. Kathrin Meyer – Secretar Executiv al Alianței Internaționale privind Comemorarea Holocaustului (IHRA).
Dincolo de mesajele publice, România are nevoie de acțiuni concrete pentru ca elevii de liceu, viitorii cetățeni cu drept de vot, să cunoască adevărul factual în privința crimelor comise de Statul român și de regimul antonescian împotriva populației evreiești și rome.
Tendințele extremiste din societate pot fi estompate printr-un sistem de învățământ care produce absolvenți ce cunosc la nivel informațional, axiologic și volitiv deciziile criminale luate de administrațiile românești în perioada 1937-1944 împotriva cetățenilor de etnie evreiască și romă.
Această parte a istoriei noastre nu este o notă de subsol, ci face parte din identitatea noastră națională. Imaginați-vă că în SUA nu s-ar vorbi în școli și licee despre perioada sclaviei sau a politicilor de segregare rasială.
Este mai acomodant să îi învățăm pe elevi că istoria românilor este istoria unui popor ospitalier, însă asta nu îi ajută cu nimic să cunoască istoria așa cum a fost ea și să tragă învățămintele necesare din studierea ei.
În Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură am prevăzut demersuri în sensul intensificării educației elevilor pentru ca aceștia să afle despre cauzele și consecințele dramatice ale urii sociale transformate în politică de stat.
Planul de acțiune al strategiei propune revizuirea a trei materii de gimnaziu („Educația socială”, „Istorie” și „Istoria și tradițiile minorităților”) și a două materii de liceu („O istorie a comunismului din România” și „Istoria Evreilor. Holocaustul”).
Salut pe această cale inițiativa legislativă lăudabilă din Parlament – pe care o voi sprijini – anunțată de domnul Silviu Vexler, deputat și Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, împreună cu domnul Minstru al Educației, Sorin Cîmpeanu, astfel încât disciplina istoria evreilor si a Holocasutului sa devină obligatorie în programa școlară pentru liceu.
Cred că odată cu acest pas, ar trebui revizuite și manualele de istorie pentru clasa a XII-a (etapa în care elevii învață despre istoria României).
Programa de Istorie pentru liceu nu a mai fost modificată de mai bine de un deceniu.
În actualele manuale de clasa a XII-a, cu câteva excepții, robia romilor și Holocaustul sunt, cel mai des, menționate superficial, fără a se insista asupra contextului sau fără a puncta date esențiale în privința politicilor statale întreprinse pentru discriminarea și exterminarea propriilor cetățeni de etnie evreiască sau romă.
Am avut, acum câteva luni, o întâlnire cu domnul Claudiu Săftoiu, directorul Editurii Didactice și Pedagogice. Am discutat despre situația manualelor școlare și, împreună, am agreat că este nevoie de o revizuire a manualelor pentru ca acest capitol tulbure din istoria națională – antisemitismul, Holocaustul – să fie tratat cu onestitate și acuratețe istorică.
Istoria slujește Adevărului, nu edulcorării trecutului pentru a ne face pe noi să ne simțim bine în prezent.
O altă dimensiune a combaterii tendințelor xenofobe și antisemite din ce în ce mai răspândite este fermitatea Statului.
“Dacă populația percepe că autoritățile au o atitudine permisivă față de rasismele de orice fel care nu sunt pedepsite prin mecanisme clare și știute de toată lumea, atunci, în condiții de criză, conflict social sau frustrare, aceste manifestări se fac intens și puternic auzite. Chiar dacă avem legi și reglementări, ele nu au fost asumate în discursul public de lideri și autorități”, spunea recent, Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Trebuie să existe un mesaj foarte puternic al justiției pentru respectarea legii şi un semnal de alarmă că fenomenul antisemitismului este prezent şi trebuie combătut cu fermitate.
În acest sens, am salutat prima decizie fermă de condamnare în România pentru negarea Holocaustului la începutul acestui an.
Actele de negare a Holocaustului, motivate de prejudecăţi, de ură, pun la îndoială principiile drepturilor omului – nediscriminarea şi dreptul la demnitate.
Deşi România a fost între ţările care au adoptat (în 2016) rezoluţia cadru cu privire la crearea unei definiţii universale de lucru a antisemitismului şi a inclus-o în legislaţia naţională încă din 2018 (prin Legea nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, care stabilește pedepse de la 3 luni până la 10 ani pentru infracţiuni de la promovarea în mod public a unor idei, concepţii sau doctrine antisemite, până la constituirea de organizații antisemite sau aderarea la acestea), există un număr important de cauze pe care instituțiile statului nu le-au soluționat.
Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale a arătat că, în cazul României, deşi incidentele antisemite au avut o creştere importantă în perioada 2008-2018, unităţile de poliţie sau parchet nu au soluţionat cazurile. Această problematică a fost dezbătută în ultimii ani de organisme internaţionale.
Motivele cele mai des întâlnite de specialişti sunt lipsa cunoaşterii jurisprudenţei în materie, a pregătirii şi a training-urilor de specialitate pentru poliţişti sau magistraţi în materia cadrului legislativ privind combaterea antisemitismului.
În îndeplinirea mandatului meu, de reprezentant special al Guvernului, voi acționa în sensul promovării şi susținerii de măsuri legislative şi administrative, astfel încât cei însărcinați cu apărarea legii să cunoască şi să-şi însușească practici şi modele europene relevante pentru a crea proceduri operaționale, pentru a colecta date (cu modalitatea de a le înregistra şi de a răspunde la ele) şi, în definitiv, pentru a consolida capacitatea de înţelegere a trăsăturilor specifice infracțiunilor de ură cu caracter antisemit şi negare a Holocaustului la nivelul funcționarilor şi a aparatului de stat însărcinat cu aplicarea legii (poliţişti judiciari, procurori, magistrați).
