Vameşii olandezi au descoperit patru transporturi de cocaină cu o greutate totală de 1,8 tone în portul Rotterdam în decurs de doar câteva zile, transmite dpa.
Vineri noaptea, au fost descoperite 520 de kilograme de droguri într-un container care provenea din Brazilia, a anunţat sâmbătă biroul procurorului public, după ce, cu câteva zile înainte mai fuseseră confiscate peste o mie de kilograme de droguri din mai multe containere.
Cocaina, cu o valoare de piaţă de 39 de milioane de euro, era ascunsă într-un produs rezidual din trestie de zahăr folosit ca hrană pentru vite, care urma să fie livrat unei companii din oraşul Manchester din Anglia.
Drogurile au fost distruse, dar ancheta continuă.