A fost lansată o nouă ediţie a Fondului de Burse, coordonat de Fundaţia Comunitară Iaşi. Aceste burse vor fi destinare elevilor din clasele V-XII, care învaţă la unităţi şcolare din municipiul Iaşi. Aceștia trebuie să aibă media cel puţin 8.50 în anul şcolar anterior şi venitul mediu pe membru de familie să nu depăşească 1.000 de lei.
Elevii care respectă criteriile de încadrare la bursă pot candida pentru a fi incluşi în programul de burse pe site-ul https://www.fundatiacomunitaraiasi.ro, până pe data de 19 noiembrie 2021. Din luna decembrie a anului acesta, ei pot face parte din grupul bursierilor ai Fundaţiei Comunitare Iaşi.
„Ieşenii care îşi doresc să ajute la dezvoltarea armonioasă a unui copil sau a unui tânăr se pot implica singuri sau împreună cu prietenii, alegând să contribuie cu o bursă, în valoare anuală de 2.200 de lei. Timp de un an, donatorii îşi călăuzesc bursierii şi le oferă resursele financiare necesare pentru a le facilita educaţia, pentru a le nutri pasiunile şi a închega noi cunoştinţe”, au transmis reprezentanţii Fundaţiei Comunitare Iaşi.