Proiect de patru milioane de euro la Spitalul de Recuperare din Iași

0
95

Spitalul Clinic de Recuperare Iași implementează în perioada 1 februarie 2020 – 31 octombrie 2022 proiectul „Recuperarea Eficientă a Pacientului COVID-19 – REPCOV”, care face parte din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1: Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Valoarea totală a proiectului este de 21.007.510,42 lei. Din aceste fonduri, Spitalul Clinic de Recuperare Iași va achiziționa echipamente de protecție, materiale sanitare, substanțe dezinfectante, echipamente de dezinfecție și sterilizare a aerului, medicamente, paturi și aparatură modernă specifică, inclusiv pentru creșterea capacității de îngrijire în secțiile ATI.

„Prin acest nou proiect cu finanțare europeană derulat de Spitalul Clinic de Recuperare Iași, calitatea actului medical se va îmbunătăți și mai mult. Cred că putem avea cu toții cel puțin două motive de mândrie: fiindcă ne vom putea apăra mai bine în fața pandemiei, dar și pentru că Iașul atrage în continuare importante fonduri europene. Sănătatea este una dintre prioritățile noastre, mai ales în această perioadă, astfel că aceasta este doar una dintre investițiile cu fonduri europene, dar și locale de care va beneficia sistemul medical ieșean”, a declarat primarul Mihai Chirica.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments