O echipă formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, ai Poliţiei Municipiului Iaşi şi Paşcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ameninţare.
Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în seara zilei de 23 octombrie a.c., în jurul orei 23.30, doi bărbaţi de 39 de ani, respectiv 28 de ani ar fi achiziţionat o substanţă inflamabilă de la o staţie peco din municipiul Paşcani şi s-ar fi deplasat pe raza municipiului Iaşi, unde ar fi incendiat uşa unui apartament, după care ar fi fugit.
Urmare a incendierii, o persoană s-a intoxicat cu fum, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale, de unde, ulterior a fost externată. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 24 octombrie a.c., cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore şi introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi, urmând ca la data de 25 octombrie a.c. să fie prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.