O voluntară de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a fost dată afară din echipă, după ce s-a filmat în uniformă, în timp ce ironiza serviciul de urgență 112 și a postat totul pe TikTok. Tânăra, în vârstă de 20 de ani, era voluntară la ISU Prahova din 2019. Ea avea cele mai multe ore de voluntariat la activ și nu a avut până acum nicio abatere.
În imaginile filmate și ulterior postate pe internet, tânăra, îmbrăcată în uniforma Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a imaginat un dialog cu un operator de la serviciul 112 în care ironiza activitatea departamentului.
„- Alo, 112?
– Da, care este urgența?
– Wow, bună! Îți spun cu toată sinceritatea, sunteți foarte buni. De unde știați că am o urgență?”
Gestul i-a adus înlăturarea din cadrul serviciului de urgență, contractul de voluntariat fiind reziliat.