Instituția Prefectului – Județul Iași a întocmit proiectul de Hotărâre a Guvernului privind alocarea sumelor necesare susținerii costurilor pentru sistemul de termoficare al municipiului Iași din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. A fost un demers comun, realizat de Instituția Prefectului – Județul Iași împreună cu Consiliul Județean Iași pe baza notei de fundamentare transmisă de Primăria Municipiului Iași.
În urma acestei acțiuni, municipiul Iași va primi suma de 45.906.000 lei pentru alimentarea cu energie termică, a doua ca mărime alocată unei localități din țară.
„Executivul a aprobat alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică, în sistem centralizat, a populației”, se arată și în anunțul public făcut de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.