REZIDENȚIAT 2021: ACCESUL LA CONCURS, DOAR CU CERTIFICAT VERDE SAU REZULTAT NEGATIV LA TESTE RT-PCR SAU ANTIGEN

0
103

Concursul de rezidențiat se va desfășura duminică, 21 noiembrie, în cele șase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore (10.00-14.00), sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări. Repartizarea candidaților pe săli se face diferențiat, pe domeniile pentru care s-au înscris, de către fiecare universitate de medicină și farmacie.

Începând cu ora 8,30, candidații pot intra în sala în care au fost repartizați, în urma termoscanării, în cazul în care temperatura nu depășește 37,3°C. La intrare candidații au obligația de a renunța la masca cu care se prezintă (care se aruncă în coșurile speciale) și vor purta masca medicală primită din partea organizatorilor la intrarea în clădirea de concurs și se legitimează în fața șefului de sală cu buletinul/ cartea de identitate sau pașaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiți în sala de concurs. Candidații a căror temperatură depășește 37,3°C vor fi repartizați în săli speciale cu această destinație.

„Din cauza crizei epidemiologice, am luat măsuri extraordinare pentru siguranța candidaților. Pentru concursul de rezidențiat au fost pregătite 74 de amfiteatre și săli de concurs, atât de la Universitatea noastră, cât și de la celelalte universități ieșene (Universitatea de Științele Vieții «Ion Ionescu de la Brad», Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași și Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iași)”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Dispunerea exactă a sălilor de concurs se găsesc AICI.

Accesul la concurs

Accesul în clădirea de concurs este permis doar candidaților care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV- 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaților care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2.

Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi verificat la intrarea în clădire prin aplicația mobilă de verificare dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), iar în cazul cetățenilor din afara UE, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, al documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză.

Pentru fluidizarea accesului în clădirile de concurs, candidații sunt rugați să își descarce certificatul digital din aplicația dezvoltată de STS înaintea deplasării către locația la care au fost repartizați și să prezinte acest certificat la intrare. Scanarea codului QR se poate face de pe telefonul mobil/tabletă sau de pe certificatul prezentat în format letric (tipărit pe hârtie).

Candidații trebuie să aibă asupra lor buletinul/ cartea de identitate sau pașaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiți în sala de concurs.

Important! Conform prevederilor art. 4, alin (5) din Legea nr.55/2020: „valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și private autorizate conform legii se menține pe toată durata stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia”.

Numărul de locuri și repartizarea lor: https://rezidentiat.ms.ro/20211121/20211121-locuri.pdf

Numărul de posturi și repartizarea lor: https://rezidentiat.ms.ro/20211121/20211121-posturi.pdf

Numărul candidaților

2.147 de absolvenți s-au înscris la concursul de rezidențiat –  sesiunea 21 noiembrie 2021 în centrul universitar Iași. Numărul total al candidaților înscriși în cele șase centre universitare este 12.564.

Dacă numărul candidaților la Medicină înscriși la Iași este aproape egal cu cel de anul trecut (1.086 față de 1.087), la Medicină Dentară numărul candidaților este mult mai mic față de anul trecut: 508, față de 668. La Farmacie, în schimb, a crescut semnificativ numărul de candidați: 553, față de 360, anul trecut. Așadar, concurența va fi mai mare în acest an, având în vedere că numărul de poziții scoase la concurs a scăzut dramatic față de sesiunea noiembrie 2020: Ministerul Sănătății a scos la concurs doar 6.219 locuri și posturi, față de 9.011.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments