Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Conform oamenilor legii, tânărul ieșean a fost prins având asupra sa mai multe feluri de droguri.Suspectul de trafic de droguri, trimis în spatele gratiilor. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de anchetatori pe numele lui Ioan Andrei Axinia.
„Instanța admite propunerea formulată de procuror. În consecință, ia față de inculpatul Ioan Andrei Axinia, în prezent reținut, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept, și trafic de droguri de risc, fără drept, măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului menționat”, au precizat vineri seară, 19 noiembrie 2021, magistrații ieșeni.
Oamenii legii au menționat că tânărul ieșean Ioan Andrei Axinia a intrat în vizorul lor în urmă cu câteva zile. De altfel, joi, 18 noiembrie 2021, tânărul suspectat de trafic de droguri de mare risc, fără drept, și trafic de droguri de risc, fără drept, a fost pus pe burtă de „mascați” în urma unei acțiuni în forță. Ieșeanul a fost săltat și dus la audieri. Mai apoi, individul bănuit de 5 fapte de trafic de droguri de mare risc, fără drept, a fost reținut pentru 24 de ore.
Vineri după-amiază, Ioan Andrei Axinia a fost dus la sediul Tribunalului Iași, cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub acuzațiile amintite. Acum, după ce tânărul ieșean a contestat decizia, urmează ca judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași să hotărască la începutul săptămânii viitoare ce se va întâmpla în continuare. Surse judiciare susțin că ieșeanul a fost prins „la pont”, după ce a fost dat de gol că deține substanțe interzise. Oamenii legii au folosit colaboratori sub acoperire pentru a-l prinde pe tânărul ieșean.