Ilie Năstase a vorbit pentru prima dată după ce s-a aflat că s-a infectat cu COVID. În vârstă de 75 de ani, celebrul sportiv a descoperit că s-a îmbolnăvit după ce a venit din vacanță cu soția sa. Pentru că nu se simțea bine, el a decis să se testeze. În final, a ajuns la spital la Matei Balș. Despre starea sa de sănătate a dat chiar el informații.
A aflat acest lucru după ce s-a întors dintr-o excursie alături de soția sa. Tenismenul român a aflat că este infectat chiar în aceste zile. Din fericire pentru el și familia sa, jucătorul de tenis a dezvoltat o formă ușoară a bolii.
După ce a trecut printr-un scandal cu Ciprian Marica, Ilie Năstase a decis că este momentul să ia o pauză de relaxare și să plece în vacanță. A ales Istanbulul. La întoarcere însă, Ilie Năstase a simțit un disconfort, motiv pentru care a efectuat un test Covid-19. Rezultatul a fost categoric. Chiar dacă i-a fost clar că este pozitiv, Ilie Năstase a spus că se simte bine. Fostul jucător de tenis a susținut că este vaccinat și a recunoscut că dacă nu s-ar fi imunizat împotriva bolii, lucrurile ar fi fost mult mai grave.
Ilie Năstase: Nu sunt pe oxigen
Fostul mare tenismen a fost internat în spital. Acesta a spus cum se simte, după ce a ajuns pe patul de spital. Potrivit propriilor declarații, acesta are o formă ușoară a bolii.
„Sunt bine, nu sunt la aparate. Mi se fac investigații. Nu sunt pe oxigen”, a spus Ilie Năstase.
El a subliniat că nu știe cum s-a infectat cu COVID. Întrebat dacă a făcut febră, acesta a precizat că nu a avut temperatură, ci doar tuse, care i-a dat de gândit imediat.