Purtarea măștii nu mai este obligatorie în spațiile deschise neaglomerate

0
115

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, anunţă că se propune eliminarea interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, purtarea măştii nu va mai fi obligatorie în spaţiile deschise, cu unele excepţii, iar accesul în mall-uri şi magazinele mari va fi permis şi persoanelor testate, nu doar celor vaccinate sau trecute prin boală. Măsurile propuse trebuie adoptate prin Hotărâre de Guvern şi ar putea suferi modificări.

„Clar că situaţia noastră acum e una mai bună decât acum două-trei săptămâni”, a afirmat Raed Arafat, marţi seară, la finalul şedinţei CNSU.

Conform acestuia, se propune eliminarea interdicţiei de circulaţie a persoanelor nevaccinate în cursul nopţii, creşte intervalul orar de la ora 21 la ora 22 pentru magazine, restaurate şi activităţi economice care aveau limită de închidere ora 21. Se elimină obligativitatea purtării măştii în spaţiile deschise cu excepţia celor aglomerate, precum staţii de autobuz. În transportul în comun şi spaţii închis masca de protecţie este obligatorie, la fel şi în pieţe, târguri, locuri unde se formează cozi.
Accesul în mall-uri va fi permis nu doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală ci şi persoanelor testate cu test PCR sau antigen rapid.

La magazinele mici, până la 200 de metri pătraţi suprafaţă, va trebui să se stabilească un număr maxim de persoane, asigurând 4 metri pătraţi de persoană, şi se va permite accesul fără certificat verde.

Activităţile limitate cu 30% din capacitate – cinematografe, teatre, activităţi sportive – vor permite accesul publicului până la 50% din capacitate.

În noaptea de Crăciun şi de Revelion nu vor fi restricţii referitoare la ora de funcţionare a restaurantelor şi agenţilor economici, dar cu limită de 50% şi cu prezentarea certificatului verde COVID, a precizat Arafat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments