Italia a admis extrădarea lui Ahmed Sami El Bourkadi, marocanul suspectat de autoritățile române că este ucigașul celor doi studenți din Iași de săptămâna trecută. El va fi adus în țară în 21 decembrie, arată G4Media.
Poliția Română a anunțat în urmă cu două zile că a fost găsită persoana bănuită de infracțiunea de omor, din județul Iași. Ahmed Sami El Bourkadi a fost reținut în Roma, împreună cu prietena sa.
Doi tineri, studenți la Medicină, au fost găsiți morți sâmbătă dimineața într-o vilă din Moara de Vânt. Toate dovezile indică moarte prin violență. Trupurile victimelor erau parțial incendiate și aveau urme de violență. În scurt timp, anchetatorii au cerut arestarea în lipsă a lui Ahmed Sami El Bourkadi, student și el la UMF, secția Franceză. De asemenea, se bănuiește că acesta ar fi avut un complice.