Toate unitățile de învățământ din județul Iași își vor desfășura activitatea cu prezență fizică

0
91

În conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Educației (5.338/01.10.2021) și al Ministerului Sănătății (1.082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, cu toate modificările și completările ulterioare, începând cu data de 8 noiembrie 2021, scenariul de funcționare a unităților de învățământ se stabilește prin raportare la rata de vaccinare a angajaților din unitățile de învățământ preuniversitar. Excepție fac unitățile de învățământ special, precum și unitățile de învățământ din localitățile în care rata de incidență este sub 3/1000. În aceste situații, activitățile didactice se pot desfășura cu prezența fizică, cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învățământ. Totodată, în situații justificate de infrastructură și resursele existente, la solicitarea unității și cu aprobarea Inspectoratelor Școlare Județene, conf. art. 3 (2) din Ordinul comun Ministerul Educației (5.338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (1.082/01.10.2021), unitatea școlară își poate desfășura activitatea online indiferent de rata de vaccinare.
Conform datelor transmise astăzi, 17 decembrie 2021, la nivelul județului Iași, dintr-un total de 658 de unități de învățământ preuniversitar de stat și particulare (incluzând atât structurile, cât și unitățile conexe), 570 au rata de vaccinare a personalului de 60 % sau peste 60%, iar 88 au rata de vaccinare sub 60%. Așadar, în 86,62% dintre unitățile școlare ponderea personalului vaccinat este mai mare sau egală cu 60%.
Incidența epidemiologică de astăzi, 17 decembrie 2021, este sub 3/1000 de locuitori în toate localitățile din județul Iași.
Raportându-ne la rata de vaccinare și incidența epidemiologică, toate cele 658 de unități de învățământ vor desfășura activitățile didactice cu prezență fizică, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentBogdan Balanișcu a fost desemnat pentru funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului
Articolul următorPercheziții într-un dosar cu comercializare de medicamente
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments