În prezent, cetățenii din România se confruntă cu o nouă problemă privind costurile energiei electrice. Deși suntem în decembrie, milioane de români nu au primit încă facturile la curent pentru noiembrie. Astfel oamenii riscă să plătească un preț mare în viitorul apropiat.
În prezent, un important furnizor de energie electrică şi gaze naturale din România nu a emis nici acum facturilepentru noiembrie, deși acestea ar fi trebuit să intre în posesia oamenilor de la începutul lui decembrie.
Conform autorităților române, facturile au întârziat deoarece furnizorii nu au ştiut cum să aplice reducerile promise de stat. Astfel că, cetățenii români sunt îngrijorați că ar putea acumula restanţe de plată impresionante în viitorul apropiat.
Românii, griji uriașe în pragul sărbătorilor de iarnă
În urma întârzierilor facturilor, circa trei milioane de clienţi riscă să plătească două facturi în luna decembrie sau imediat după marile sărbători de iarnă. Facturile respective fiind pentru noiembrie și decembrie.
Persoanele care cumpără energie electrică şi gaze naturale de la acelaşi furnizor pot fi în situația de a plăti chiar patru facturi la energie în aceeași perioadă.
Când își vor primi oamenii facturile
Zoltan Nagy Bege, vicepreşedintele ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei), a explicat că întârzierile facturilor au fost cauzate doarece compensaţiile promise de stat nu au fost afișate în Monitorul Oficial. Însă, acesta a informat că situația actuală se va remedia până la sfârșitul acestui an, potrivit antena3.ro.