#Omultăudinprimărie, acuzat de incompatibilitate de ANI. Consilierul local Răzvan Timofciuc este acuzat că a participat la adoptarea a două hotărâri prin care soţia sa a ajuns în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi

0
436

Agenția Națională de Integritate a cerut încetarea mandatului consilierului local USR Răzvan Timofciuc după ce și-a pus soția într-un consiliu controlat de Primăria Iași.

„În exercitarea mandatului 2016 – 2020, TIMOFCIUC RĂZVAN a participat la deliberarea și adoptarea a două Hotărâri ale C.L. Iași privind nominalizarea reprezentanților Consiliului în C.A. ale unităților de învățământ preuniversitar din Mun. Iași pentru anii școlari 2018 – 2019, respectiv 2019 – 2020, în baza cărora soția persoanei evaluate a fost numită membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și art. 46 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și art. 228 din O.U.G nr. 57/2019 (în vigoare începând cu data de 05.07.2019)”, se arată în raportul ANI.
Conform Agenției, Răzvan Timofciuc a încălcat prevederile legii 393/2004 privind statutul aleșilor locali. Art. 75. arată că aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă daca au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.

„Singurul motiv pentru care am considerat că e bine să facă parte(n.r. soția) din Consiliul de Administraţie la Liceul ”Octav Băncilă” a fost acela de a contribui, atât cît putem, la îmbunătăţirea serviciilor de educaţie prin investiţii punctuale pe care le poate face Primăria. E aberantă interpretarea celor de la ANI, nicio secundă nu ne-am gândit că implicarea voluntară pentru a contribui pentru a face mai mult bine într-un domeniu de care îţi pasă să fie considerat conflict de interese…”, a transmis consilierul pe pagina de socializare.

În aceeași situație sunt mai mulți aleși locali din județul Iași

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Vasile Lupu, primar al Com. Popești, a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în perioada exercitării mandatului de primar al comunei Popești (2016 – 2020), a încheiat cu Primăria comunei Popești, la data de 04 februarie 2020, un contract de vânzare-cumpărare în urma căruia a dobândit imobile în suprafață totală de 3000 mp.

Aurel Gheorghiță, viceprimar al comunei Coarnele Caprei s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13 noiembrie 2020 – 12 februarie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcția de viceprimar și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
O altă situație semnalată de ANI este cea a lui Iosif Ursache, fost consilier local în cadrul C.L. al Comunei Oțeleni.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către URSACHE IOSIF a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, a votat pentru adoptarea Hotărârii din data 09 martie 2018 privind aprobarea executării de lucrări de reconstrucție baraj, drum perimetral și construcții anexe la iaz comunal Oțeleni, aflat în proprietatea publică a Comunei Oțeleni, județul Iași și completarea contractului de concesiune nr. 15 din 08.01.2003 încheiat între Consiliul Local Oțeleni și cumnatul persoanei evaluate”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments