Proiectul de buget al municipiului Iași încă nu a fost publicat încă de către Primărie, dar principalele aspecte ce țin de veniturile și cheltuielile orașului în anul 2022 au fost prezentate de șefii instituției. Veniturile sunt similare cu cele de anul trecut, iar excedentul ajunge la circa 26 milioane lei. În 2021, Primăria a cheltuit circa 1,1 miliarde de lei.
Bugetul de dezvoltare va fi mai mic față de anul trecut, potrivit primarului, în timp cheltuielile de funcționare vor fi mai mari, aspect datorat în special faptului că Primăria gestionează sistemul de termoficare. Potrivit municipalității, proiectul de buget va fi publicat odată ce vor fi primite informările privind repartizarea sumelor defalcate din partea Direcţiei Generale a Finanţelor publice şi din partea Consiliului Judeţean Iaşi.
Care sunt principalele investiții din 2022
Capitolul infrastructură și mobilitate urbană:
Finalizarea liniei de tramvai şi infrastructurii de îmbarcare/debarcare Iaşi – Dancu;
Finalizarea liniei de tramvai şi infrastructurii de îmbarcare/debarcare de pe Calea Chişinăului;
Infrastructura de transport electric: introducerea pe trasee a primelor autobuze electrice (20 buc. de 12 m şi 10 buc. de 10 m) şi staţiile de încărcare aferente, introducerea pe trasee a tramvaielor Bozankaya (13 buc.);
Demararea documentaţiilor şi studiilor pentru extinderea infrastructurii de tramvai în zona Tomeşti, zona Dancu şi zona ERA
Inițierea proiectării Depoului de la Fortus şi analiza eligibilității reintroducerii troleibuzelor în oraş;
Continuarea proiectului modernizării şi extinderii Depoului din Dacia;
Implementarea proiectului Iaşi Velo-City (circa 1000 de biciclete) şi staţiile aferente;
Îmbunătățirea şi finalizarea strategiei Proiectul de Mobilitate Durabilă şi strategiei parcărilor;
Finalizarea şi, pe cât posibil, demararea documentaţiei şi lucrărilor la parcarea supraterană din Muşatini şi analizarea altor locuri din oraş care se pretează unor astfel de investiţii;
Întocmirea documentaţiilor şi, pe cât posibil, demararea lucrărilor pentru pasajele din zonele Bucium, Anastasie Panu, Agronomie, Podu Roş (cu varianta unui studiu din suprateran în subteran), Cronicar Mustea;
Finalizarea documentaţiilor şi, pe cât posibil, demararea lucrărilor pentru amenajarea unor park & ride în zonele CUG şi Valea Lupului;
Continuarea întocmirii de documentaţii şi demararea de lucrări pentru un număr important de străzi.
Capitolul Cultură și obiective culturale
Continuarea documentaţiilor pentru reabilitarea şi modernizarea cinematografelor din oraş: Trianon (DALI – posibil sediul Operei), Victoria, Dacia, Tineretului (DALI);
Întocmirea documentaţiilor pentru Muzeul Copiilor (casa Buicliu din Păcurari) şi Casa Callimachi – Ghica;
Documentaţii pentru Piaţa Unirii şi pentru Piaţa Palatului Culturii, unde vom demara un concurs;
Monumente: Eroilor 1945, Obeliscul cu Lei, monumentul Cavaleriei (SuperCopou)
Parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în vederea reabilitării Mănăstirii Galata, Complexul Sf. Spiridon şi Mănăstirea Cetăţuia. Vrem să alocăm fonduri necesare pentru investiţii în cimitirul Sf. Treime şi achiziţionarea unui teren pentru un cimitir nou.
Capitolul Educație
Continuarea finanţării pentru terenurile de sport (21), sălile de sport (4), locuri de joacă pentru copii, grădiniţe (4), creşe (2) şi documentaţiile pentru primele bazine de înot în cadrul grădiniţelor.
Continuarea susţinerii financiare a unităţilor şcolare pentru combatearea pandemiei (măşti, dezinfectant);
Continuarea finanţării olimpiadelor şcolare şi a concursurilor specifice, în parteneriat cu IŞJ;
Continuarea parteneriatelor cu Academia Română filiala Iaşi şi universităţile ieşene;
Proiecte: Smart City District, I-Brains, Centrul de Robotică, Nanotehnologie şi inteligenţă artificială (Centrul Tehnologic Regional)
Capitolul Spații Verzi
Continuarea finanţării reabilitării şi extinderii spaţiilor verzi din cartiere;
Continuarea cofinanţării lucrărilor din programul european de reabilitare a spaţiilor degradate (4 proiecte) şi identificarea de noi zone;
Finanţarea documentaţiilor pentru reabilitarea şi modernizarea Plajei Nicolina (posibil pe fonduri europene):
Investiţii pentru modernizarea Grădinii Copou;
Demararea lucrărilor pentru Parcul Teatrului Naţional.
Capitolul Termoficare
modernizarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a agentului termic
retehnologizarea şi modernizarea instalaţiilor de producere a agentului termic la CET II Holboca (trecerea de pe cărbune pe gaz)
„În jurul datei de 1 februarie va fi conturată o primă formă complexă a proiectului de buget, aceasta urmând a fi transmisă consilierilor locali, care vor putea să facă propuneri şi amendamente. În maxim 10 zile, adică în jurul datei de 11 februarie, se va putea intra cu dezbaterea şi adoptarea bugetului în plenul Consiliului Local”, se arată într-o informare a municipalității.