Piaţa de investiţii imobiliare se află pe trend crescător în ultimii trei ani, nefiind influenţată de pandemie, iar volumul total al investiţiilor de pe piaţa imobiliară din România a fost de 919,45 milioane de euro în 2021, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, potrivit unui studiu realizat de compania Fortim T.A., membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate.
”Piaţa de investiţii imobiliare se află pe trend crescător în ultimii trei ani, nefiind influenţată de pandemie. Volumul total al investiţiilor de pe piaţa imobiliară din România a fost de 919,45 milioane de euro în 2021, în creştere cu 4% faţă de anul precedent”, potrivit unui studiu realizat de compania Fortim T.A., membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate.
În Bucureşti, piaţa închirierilor de birouri noi a avansat în 2021 cu 32%, comparativ cu 2020.
“Anul 2021 a fost un an excelent pe piaţa investiţiilor imobiliare din România, cu un total de 919,45 milioane euro, în condiţiile în care în anul 2020 s-au realizat tranzacţii de 884,6 milioane euro, iar în 2019 de 714,2 milioane euro. În topul segmentelor de piaţă pentru care şi-au arătat interes investitorii, în 2021, pe primul loc se situează clădirile cu destinaţie de birouri, pe locul doi segmentul industrial, pe locul trei retailul (malluri şi centre comerciale), pe locul patru domeniul hotelier şi pe ultimul loc sectorul public“, declară Nicolae Ciobanu, managing partner- Head of Advisory Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate.
Chiriaşii de birouri au semnat contracte noi pentru aproximativ 19.000 de angajaţi, potrivit unui studiu realizat de compania Fortim, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate. Astfel, în 2021 s-au realizat tranzacţii de birouri noi, “net take up“ (fără a include reînnoirile de contracte) care totalizează 187.896 mp, cu 32% mai multe decât anul trecut, în ciuda restricţiilor sanitare, cauzate de pandemie.
În ultimele trei luni ale anului trecut, s-au tranzacţionat spaţii de birouri noi, care totalizează 41.725 mp şi s-au reînnoit contracte de închiriere care cumulează o suprafaţă aproape egală, de 42.252 mp.
În trimestrul IV s-au dau în folosinţă patru clădiri de birouri cu spaţii de clasă A, cu o suprafaţă totală de 91.900 mp.
Una din aceste clădiri premium se află în zona ultracentrală: Dacia One, cu o suprafaţă totală de 15.000 mp, iar cealaltă cladire Miro Offices se afla in zona de nord având o suprafaţă închiriabila de 22.900 mp. Proiectul Dacia One este închiriat 100%, încă de la deschidere, iar Miro mai are disponibile doar circa 4.000 mp (mai puţin de 20% din totalul spaţiilor).
Tot la sfârşitul anului s-au livrat şi două clădiri în zona de centru-vest: prima fază din proiectul One Cotroceni Park din apropierea staţiei de metrou Răzoare, cu spaţii care au o suprafaţă de 46.000 mp şi un proiect de mai mici dimensiuni, Politehnica Tower, de 8.000 mp.
Cu aceste clădiri noii, stocul modern de spaţii de birouri se ridică astfel la o suprafaţă totală de 3.947.000 mp, la începutul acestui an.
Gradul de neocupare a crescut uşor în ultimul trimestru din 2021, la 12,68% (de la 12,41% cât a fost în trimestrul trei din 2021).