De ce un copil fericit poate ajunge un adult cu depresie. „Am avut tot ce mi-am dorit, iar acum am stări de anxietate”

0
74
O copilărie fericită nu garantează o viață de adult lipsită de probleme emoționale, arată un studiu al unei universități din Australia. Chiar dacă există dovezi clare că evenimentele negative trăite în copilărie cresc riscul de anxietate și depresie la maturitate, autorii studiului spun că dezechilibrele emoționale nu sunt influențate doar de evenimente negative.

Iohanna are 22 de ani și spune că a avut o copilărie așa cum poate alții doar visează. Nu a asistat la certuri sau separări, iar părinții au făcut tot posibilul ca ea să trăiască într-un mediu sănătos și liniștit. Cu toate acestea, ajunsă la maturitate, găsirea fericirii este din ce în ce mai dificilă.

Iohanna Cristea – studentă: Am avut o copilărie foarte fericită, părinții mei s-au asigurat de când m-am născut că am avut tot ce mi-am dorit și tot ce a fost nevoie, și-au dedicat tot timpul lor să mă ducă la pian, la balet, la actorie, să se asigure că am o carieră de succes. Acum, ca adult experimentez stări de anxietate din mai multe cauze. Nu am avut în familie certuri, nici divorț, am crescut într-un mediu foarte liniștit. Deși copilăria mea a fost foarte fericită, acum ca adult trec prin perioade de anxietate, chiar și atacuri de panică, probabil pentru că părinții mei au fost foarte aproape de mine, eu nu am știut să socializez, să vorbesc cu lumea din jur. Și am momente când mă simt destul de ciudat când sunt foarte mulți oameni în jur.

Pentru Andrei în schimb, copilăria a fost grea și apăsătoare, dar ca adult a reușit să-și găsească motivația și să privească viața cu determinare și optimism.

Andrei Iliescu: Noi am fost 4 frați, pentru o mamă care s-a luptat din răsputeri să facă față să ne crească, să ne asigure tot confortul, dar pare imposibil atunci când lupți de unul singur cu toate problemele vieții. Copilăria mea a fost grea, noi a trebuit să muncim și să ne descurcăm pe cont propriu, să ne câștigăm existența zilnic, lucrând după ce terminam studiile. Deși am avut o copilărie destul de grea și a trebuit să fac foarte multe sacrificii pentru familie, pentru a mă susține pe plan profesional, acum sunt foarte fericit, am realizat foarte multe lucruri.

Autorii studiului care arată că o copilărie fericită nu aduce neapărat o viață de adult echilibrată au și explicația pentru acest comportament: un copil care nu a știut că există și experiențe negative în viață poate deveni un adult anxios atunci când așteptările lui nu se potrivesc cu realitatea. Psihologii spun că soluția este capacitatea de adaptare.

Adriana Zamfirescu – psiholog: Se pare că experiențele fericite din copilărie nu formează neapărat niște pattern-uri comportamentale. Pe parcursul vieții nivelul responsabilităților crește, apare și o supraîncărcare emoțională. Persoanele care au trecut în copilăria lor prin momente mai traumatice, în viața adultă, mai ales în mediul profesional, au devenit adulți extrem de competenți. Și-au dezvoltat mecanisme de apărare.

Studiul punctează însă clar că riscul de anxietate și depresie la maturitate este mult mai mare în cazul copiilor care au trecut prin traume și au asistat la conflicte majore în copilărie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments