Numărul tot mai mare de cazuri de COVID-19 începe să fie problematic pentru sistemul medical ieșean. În Terapia Intensivă lucrurile nu stau foarte rău, rata de internare la ATI este mult mai mică față de valul 4 al pandemiei de COVID-19, arată dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iași. În schimb, a crescut foarte mult rata de internare a bolnavilor de coronavirus în secțiile non ATI.
Cum în weekend au rămas foarte puține paturi libere la Spitalul de Boli Infecțioase, s-a decis deschiderea spitalului mobil de la Lețcani. S-a deschis sistemul de încălzire, pentru a i se verifica funcționalitatea, personalul este pregătit.
„Cred că mâine-poimâine, în funcție de creșterea numărului de cazuri, vom începe să internăm la Lețcani”, arată dr. Cepoi.
De altfel, declară el, „numărul de solicitări de testare este în continuă creștere”, ajungând la 500 de solicitări pe zi. Este vorba de testarea la domiciliu, făcută de echipe mobile, 12 la număr în acest moment.
Legat de centrele de evaluare COVID-19, acestea sunt accesate prin medicul de familie, pentru a preveni aglomerările, dar pacienții se pot prezenta singuri la ele, pentru a fi testați.
Altfel, cei care nu au medic de familie sau acesta este indisponibil, pe site-ul Direcției de Sănătate Publică și pe pagina sa de Facebook există un link prin care se pot înregistra singuri pentru a fi testați la domiciliu. „Un pacient cu simptomatologie de COVID-19 sau testat pozitiv nu are voie să părăsească domiciliul decât dacă se poate deplasa cu mașina personală”, arată Vasile Cepoi.