Rovinietă 2022: Chiar dacă au circulat mai mult timp fără rovinietă, șoferii sunt amendați, până află de abatere, doar o dată

0
350

Atunci când se deplasează pe drumurile din afara localităților, fie ele naționale, europene sau autostrăzi, șoferii trebuie să plătească o taxă de drum numită rovinietă. Dacă circulă fără o rovinietă valabilă, șoferii pot fi amendați, însă dacă aceștia circulă mai mult timp fără o rovinietă valabilă, până află de această încălcare a legii, ei nu pot fi amendați decât o dată.

1. Ce este, de fapt, rovinieta

Rovinieta este o sumă a cărei plată dă unui vehicul dreptul de a folosi, pe parcursul unei perioade stabilite, rețeaua de drumuri naționale din România. Sunt vizate autostrăzile, drumurile expres, drumurile internaționale și drumurile naționale principale și secundare.

2. De unde poți cumpăra o rovinietă

În afara posibilității de a cumpăra o rovinietă din benzinării cu bani numerar, șoferii au posibilitatea de a cumpăra rovineta online sau prin SMS, iar plata poate fi făcută fie cu cardul, fie la achitarea facturii telefonice, dacă se plătește prin SMS.

3. Cât costă rovinieta în 2022

Sumele pe care trebuie să le plătească șoferii pentru cumpărarea unei roviniete diferă în funcție de tipul autovehiculului, iar acestea au rămas neschimbate față de 2021. Astfel, în ceea ce privește autoturismele, tarifele rovinietei sunt de trei euro pentru șapte zile, șapte euro pentru 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile și 28 de euro pentru 12 luni.

În cazul vehiculelor de transport marfă cu masa totală admisibilă tehnic (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone, tarifele sunt de șase euro pentru șapte zile, 16 euro pentru 30 de zile, 36 de euro pentru 90 de zile și 96 de euro pentru 12 luni.

Potrivit OG 15/2002, prețurile rovinietei diferă în funcție de categoriile autovehiculelor.

4. Rovinieta se poate plăti și după efectuarea deplasării?

Nu. Spre deosebire de taxa de pod, rovinieta trebuie plătită înainte de a circula în afara localității de domiciliu. Dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua în curs, valabilitatea acesteia începe la ora înregistrării informațiilor privind achitarea ei în baza de date a autorităților și expiră la sfârșitul ultimei zile a duratei pentru care a fost achitată.

5. Pot cere banii înapoi pe rovinietă la vânzarea mașinii?

Da. În 2019 s-a stabilit că, în cazul în care își vând mașina, foștii proprietari pot cere returnarea parțială a banilor de rovinietă. Astfel, cel ce vinde o mașină poate solicita Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere returnarea banilor pentru perioada de valabilitate rămasă a rovinietei. Mai exact, cel ce vinde mașina poate cere returnarea banilor pentru perioada dintre momentul în care noul proprietar plătește taxa de drum și data de expirare a rovinietei încheiate de el, adică din momentul în care cele două roviniete se suprapun.

6. Cum sunt identificați șoferii care circulă fără rovinietă 

Pentru a-i identifica pe șoferii care circulă pe drumurile publice fără o rovinietă valabilă se folosesc acum și camere fixe, dar și mobile, amplasate pe diferite porțiuni ale drumurilor. Numărul camerelor fixe folosite în prezent pentru identificarea celor care merg fără rovinietă trece de 100.

7. Ce amenzi riscă cei care circulă pe drumurile publice fără rovinietă valabilă

Amenzile sunt cuprinse între 250 și 4.500 de lei. Cele mai mici amenzi se dau în cazul autoturismelor (250 – 500 de lei), în timp ce amenzile cele mai mari se dau în cazul vehiculelor de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (3.000 – 4.500 de lei).

8. De câte ori poți fi amendat dacă ai circulat mai multe zile fără rovinietă

După ce șoferul fost sancționat pentru circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, autoritățile au la dispoziție două luni pentru a-l informa despre aplicarea amenzii. În tot acest timp, șoferul nu mai poate fi sancționat pentru circularea fără rovinietă valabilă.

9. Există și mașini exceptate de la plata rovinietei?

Da, doar dacă este vorba de vehicule folosite exclusiv la transportul public local de persoane prin servicii regulate, pe raza teritorial-administrativă a unei localități, de cele destinate transportului școlar și de mașinile cu număr provizoriu de înmatriculare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments