Ministrul Muncii, Marius Budăi a discutat cu sindicatele din Iași. Principalele nemulțumiri: inechitățile salariale și facturile la energie

0
182

Marius Budăi, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale a declarat într-o conferință de presă susținută la Instituția Prefectului Județului Iași că a purtat un dialog cu reprezentanții sindicatelor pentru a identifica principalele probleme cu care aceștia se confruntă.
„Problema sindicatelor este aplicarea legii salarizării. Am discutat și cu patronatele și încercăm să găsim soluții pentru diminuarea efectelor negative privind preţurile la gaze. Guvernul a interzis deconectarea de la utilități a consumatorilor casnici și noncasnici. Facturile calculate greșit vor fi recalculate. De asemenea, s-a decis că preţurile să fie plafonate la valori care să aducă o diminuare a efortului bugetar.

Este obligatorie renegocierea PNRR, nu ansamblu, ci la anumite aspecte de care nu s-a ținut cont când s-a scris PNRR. Noi nu avem denumirea de pensie specială în nicio lege din România, atât de profesioniști au fost cei care au scris proiectul. Aceasta precizare a fost adusă și Comisiei Europene”, a transmis ministrul Marius Budăi.

„Avem un grad ridicat de sărăcie în rândul cetățenilor romani. Trebuie să scoți cetățenii din sărăcie, dar trebuie să scoți plafonul cu cheltuiala. Fluctuația preturilor din energie ne fac atenți la ce se întâmplă și după data de 22 martie vom reacționa. Nu vom sta pasivi și vom sprijini și IMM-urile să își apere locurile de munca”, a mai spus ministrul.
Totodată s-a făcut un apel către mediul de afaceri cu privire la salariile angajaților.

„Fac un apel la mediul de afaceri. Când se va apleca asupra angajatului sau randamentul de munca va creşte. Cea mai importata resursa de pe pământ este resursa umană. Creăm măsuri ca să încurajăm ocuparea forței de muncă și avem deja măsuri pentru categorii de persoane greu angajabile. Nu s-au descoperit greșeli la calcului ajutorului dat pensionarilor, cel de maxim 1600 de lei”, a mai spus ministrul Marius Budăi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments