Când vine vorba despre viața Prințesei Diana nu ai cum să nu te gândești și la moarte subită a acesteia, într-un accident de mașină, în 1997. Întrucât a fost extrem de apreciată și de iubită, efectele tragicului incident se resimt în familia regală și nu numai chiar și astăzi. După ce s-a măritat cu prințul Charles, viața acesteia a devenit „hrană“ pentru tabloide, ieșind la iveală detalii neștiute chiar și la peste două decenii distanță. Află în continuare de ce le dădea Prințesa Diana bani prostituatelor.
Motivul pentru care Prințesa Diana dădea bani prostituatelor
Prințesa Diana poate fi descrisă simplu ca o umanitară dedicată, un simbol al modestiei și o mamă grijulie și iubitoare. Cu toate că publicul a îndrăgit-o numaidecât pe tânăra vulnerabilă pe care o cunoștea în momentul a devenit logodnica Prințului Charles, cel mai mare dintre cei patru copii ai reginei Elisabeta a II-a și ai prințului Philip, Prințesei Diana nu i-a fost teamă, pe măsură ce a ajuns la maturitate, să stârnească și controverse.
Așa se face că Diana a devenit, odată cu trecerea timpului, o „rebelă regală“ în cel mai frumos mod posibil. Aceasta a cucerit pentru prima dată inimile oamenilor în anul 1983, în timpul turneului său de șase săptămâni în Australia și Noua Zeelandă alături de Prințul Charles.
Grație amabilității și a căldurii de care a dat dovadă față de persoanele pe care le-a întâlnit, Prințesa Diana a devenit cu ușurință un reper de bunătate. Mulțimile se îmbulzeau în jurul ei, iar în ziua morții sale, Diana a fost supranumită „prințesa poporului“ de către premierul de la acea vreme, Tony Blair.
Dispusă să meargă până în pânzele albe pentru bunăstarea oamenilor, Prințesa Diana a făcut parte din 109 organizații de caritate, filantropia ei incluzând pe toată lumea, de la prostituate la londonezi fără adăpost.