Eduard Hellvig: Predarea întregii arhive pe care SRI o mai are în păstrare este unul dintre obiectivele mandatului meu

0
112

Începând cu 21 februarie 2022, SRI a început să predea către CNSAS o nouă serie de documente preluate de la Securitate. Predarea se face în conformitate cu prevederile OUG nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 şi vizează documente care nu mai privesc securitatea naţională actuală a României.

Vor fi transferate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) 3.502 dosare cu peste 10.000 de volume din fondurile „Informativ”, „Reţea”, „Documentar”, „Penal”, „Neoperativ”, „Bibliotecă” şi „UM 0110”, pe suport hârtie. Predarea actuală cuprinde şi un număr de aproximativ 49.000 de dosare de cadre și dosare cu documente de personal pe suport hârtie.

De asemenea, vor fi predate 3.184 de role şi 7.562 de jakeți, care conțin copii pe suport microfilm aferente unui număr 184.111 de dosare din fondurile „Informativ”, „Reţea”, „UM 0110”, „Documentar” şi „Penal”, precum şi 6 role cu fotografii şi documente din fondul „Penal” şi 30 de benzi de magnetofon.

SRI va preda baza de date a fostului Centru de Informatică şi Documentare (CID), însumând aproximativ 2.900.000 de înregistrări. Ulterior, va fi predată Cartoteca Generală Documentară, care cuprinde aproximativ 6.000.000 de fişe de evidenţă provenite de la CID și de la structurile județene ale Securității.

„Predarea întregii arhive pe care SRI o mai are în păstrare este unul dintre obiectivele mandatului meu. Sper ca acest pas să se constituie într-un exemplu de urmat. Astăzi, SRI face un pas decisiv către finalul unui proces complex de aplicare a legii și de redare către cetățenii României a dreptului de avea acces la studierea arhivei fostei Securități”, a declarat Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments