Pumnul lui Putin şi „Mâna Moartă” a Moscovei. Ce înseamnă punerea forţelor nucleare ruseşti în stare de alertă

0
144

Vladimir Putin a ales să „arate pumnul” către NATO duminică, după ce a ordonat ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, ridicarea gradului de alertă pentru aşa-numitele forţe de descurajare, care includ şi armamentul nuclear aflat în arsenalul strategic al Rusiei. Putin şi-a motivat decizia după ce a acuzat „declarațiile agresive din partea țărilor NATO”.

„Forțe de descurajare nucleară sunt, în mod aplicat, tehnic, forțe care asigură ceea ce numim second-strike capability. Forța nucleară a unui stat, cu alte cuvinte, nu dispare după ce el a suportat un atac nuclear devastator, ci el va lovi la rândul său devastator cu arme atomice”, a declarat pentru digi24.ro şeful Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, Ovidiu Raeţchi.

Cum se poate realiza acest atac?

„Fie de pe submarine care sunt permanent ascunse în locații secrete în acest scop, deci nu vor fi afectate de prima lovitură nucleară, fie printr-un sistem nuclear care atacă automat, chiar și după ce statul respectiv a fost distrus”, a explicat Raeţchi.

Sovieticii au dezvoltat astfel, în anii 1970 sistemul numit „Miertvaia Ruka” („Mâna Moartă”, în limba rusă) care continua să „lupte” şi în cazul în care URSS ar fi pierdut războiul atomic.

„În teoria riscurilor nucleare, dacă ai asigurată capacitatea de a da a doua lovitură, atunci descurajarea nucleară e garantată, căci nu are sens ca cineva să te atace, distrugerea reciprocă fiind garantată”, a spus Raeţchi.

Istoricul Armand Goşu, specialist în spaţiul ex-sovietic a declarat, pentru digi24.ro, că decizia lui Putin are, în primul rând valoare de ameninţare.

„Asta e important: Putin arată pumnul”, a spus Armand Goşu, care a precizat, în acelaşi timp, că, în cazul Rusiei, forţele de descurajare sunt tot timpul în alertă. „Asta e starea lor normală”, a spus Goşu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments