Alexandru Muraru: Vladimir Putin va fi urmărit de justiția internațională pentru tot restul vieții

0
83

Războiul din Ucraina este cea mai mare catastrofă din Europa de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, declară la RFI deputatul PNL Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului pentru Combaterea Xenofobiei și Antisemitismului.

Alexandru Muraru spune despre războiul din Ucraina că ”este cea mai mare catastrofă care se petrece sub ochii noștri în Europa, de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru că ceea ce se petrece acum este fără precedent pentru istoria globală, din mai multe puncte de vedere. Federația Rusă a declanșat practic un război total în Europa, împotriva unui stat independent, suveran”.

O anchetă pentru posibile crime de război va fi deschisă de Curtea Penală Internațională. Deputatul PNL crede că Vladimir Putin va fi urmărit de justiția internațională până la sfârșitul vieții: ”Ceea ce se pune în aceste zile în mișcare este fără precedent pentru istoria post-belică și mă refer aici la faptul că din 193 de state, peste 140 au susținut de exemplu rezoluția ONU pentru a opri orice agresiune împotriva Ucrainei, dar în același timp, vreau să vă spun că toate conflictele militare care au vizat în mod particular majorități etnice au arătat că nici un dictator nu a scăpat de consecințele anchetelor și proceselor CPI de la Haga. Cu siguranță, ancheta va viza inclusiv membrii Consiliului de Stat al Federației Ruse, care au participat la luarea deciziei pentru așa-zisa operațiune militară. Practic, nu doar Vladimir Putin, ci și înalți oficiali de la Kremlin, responsabili politici și militar nu se vor putea ascunde niciodată, vor fi urmăriți pentru tot restul vieții și eu am convingerea că mulți dintre aceștia vor primi pedepse cu încarcerarea”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments