Electroneuromiografia, o investigație neurologică performantă

Dr. Ionela Camelia Ralea, medic specialist Neurologie, Arcadia

0
124

Electroneuromiografia permite evaluarea nervilor periferici și/sau a activității musculare, reprezentând o investigație neurofiziologică complementară examenului clinic. Testarea cuprinde două părți: studiul conducerii nervoase și miografia.

Electroneuromiografia este realizată de către un medic neurolog și se poate efectua în ambulatoriu sau ca parte a spitalizării. Examinarea poate varia în functie de afecțiunea investigată, durata medie fiind de 20-60 minute.

Studiul conducerii nervoase se realizează cu ajutorul unui stimulator electric de suprafață (bipolar), prin înregistrarea răspunsului nervos după aplicarea unui stimul electric de mică intensitate (între 1-100 mA) pe traiectul nervului cercetat, de mai multe ori și în mai multe zone anatomice. În studiul de conducere se folosesc 2 electrozi, unul activ, care este aplicat pe mușchi, și unul de referință, care este așezat într-un loc neutru. Se obțin astfel informații atât despre nerv (fibrele motorii și senzitive), cât și despre mușchi. Se analizează amplitudinea, viteza și latența distală a nervului. Aplicarea de curent electric poate determina disconfort local trazitoriu. Prezența de pace-maker sau valva mecanică nu constituie o contraindicație a acestei tehnici.

Electromiografia presupune înregistrarea activității electrice în mușchi, activitate generată spontan și consecutiv contracției musculare. Pentru aceste investigații se pot folosi electrozi de suprafață (mici discuri care se lipesc pe piele) sau ace-electrod (ace speciale, foarte fine, minim invazive).

Deși examinarea cu ac este considerată invazivă, disconfortul creat prin înțepare este minim. Se utilizează ace de unica folosință, după dezinfectarea locală a pielii, ceea ce elimină riscul transmiterii de infecții pe cale parenterală. Există însă un risc minim de sângerare tranzitorie, disconfort local sau, la câteva ore, o echimoză locală.

După electroneuromiografie se reia activitatea zilnică normală. Nu există restricții alimentare/medicamentoase nici înainte, nici după examen.

Electroneuromiografia se recomandă în evaluarea paraliziilor de nervi periferici, neuropatii, radiculopatii, plexopatii și a afecțiunilor musculare.

Din punct de vedere clinic pacientul poate resimți „furnicături”, senzații dezagreabile pe traiectul nervului/nervilor, impresie de slăbicune musculară etc. sau poate constata paralizia propriu-zisă, adresându-se fie spontan în consult neurologic, fie de către un medic de altă specialitate.

Indicații frecvente: sindromul de canal carpian; subluxație nerv cubital; paralizia de nerv radial, de sciatic popliteu intern/extern, meralgia parestezică; polineuropatiile de diverse cauze: alcool, diabet, patologie osteo-articulare, obezitate, neoplazii, medicamente – chimioterapie; sindromul de Guilain-Barre; CIDP: polineuropatia demielinizantă inflamatorie cronică; cervicalgii, lombalgii, radiculalgii, canal cervical/lombar strâmt; diabet, diverse patologii endocrinologice; oncologie-hematologie: pentru pacienții în cure sau în post cure de chimioterapie; obezitate; nefrologice: IRC, dializă; în alte situații, la recomandarea medicului.

Această examinare se realizează în Rețeaua Medicală Arcadia. Pentru programare, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments