Casa Beldiman se dărâmă peste elevii înscrişi la cercurile Palatului Copiilor din Săulescu. Finanţarea s-a tăiat brusc după ce firma de pe locul doi a depus contestaţie şi a ieşit câştigătoare. Sunt doi ani de când clădirea stă să cadă, iar autorităţile nu par deloc îngrijorate de riscul la care sunt expuşi copiii.
Este un mister felul în care ISJ a organizat licitaţia pentru renovarea Casei Beldiman fără a avea definită sursa de finanţare n Nu există finanţare nici pentru 2013 n Prin comparaţie, Agenţia pentru Protecţia Mediului a primit anul acesta bani pentru sediul imens de pe Calea Chişinăului
Peste 2.000 de copii din Iaşi îşi riscă zilnic viaţa doar pentru că s-au înscris la unul dintre cele 31 de cercuri ale Palatului Copiilor. Activitatea tuturor cercurilor se desfăşoară în fosta casă Beldiman de pe strada Săulescu, clădire aflată acum într-o stare deplorabilă. Deşi acum doi ani s-a organizat o licitaţie pentru renovarea clădirii, constructorul nu a primit decât foarte puţini bani pentru materiale, după care finanţarea a fost oprită. Nimeni nu poate explica de ce a fost posibilă organizarea licitaţiei fără a avea clară sursa de finanţare.
Licitaţie cu cântec
Câştigătorul iniţial al licitaţiei de 2,6 milioane de lei fără TVA a pierdut contractul în urma contestării de către un alt participant. Firma Comstart 93 a devenit astfel executantul lucrării, pe o valoare licitată de 1,9 milioane de lei fără TVA.
Casa Beldiman se poate prăbuşi în orice moment. E un mare mister cum s-a organizat licitaţia, iar apoi banii au dispărut
În momentul organizării licitaţiei, proprietarul clădirii, Inspectoratul Şcolar Judeţean, avea sursa de finanţare – bani de la Ministerul Educaţiei. Numai că sumele alocate iniţial s-au evaporat. În acest fel, constructorul a cumpărat ceva materiale la început, după care, în 2012, a sistat lucrările. „Am primit 90.000 de lei din valoarea totală a contractului, bani cu care am făcut organizarea de şantier şi am cumpărat o mică parte din materialele necesare. După aceea, fără nici o explicaţie, nu am mai primit nimic”, explică Avel Balint, proprietarul Comstart 93.
Zero soluţii, doar ridicări din umeri
Lipsa finanţării este recunoscută de conducerea ISJ Iaşi şi cea a Palatului Copiilor, dar nu este explicată.
„Când am preluat ISJ, licitaţia era deja consumată. Mi-aş fi dorit să fie continuate lucrările, dar banii de la minister nu au mai fost alocaţi. Nici eu nu pot răspunde la întrebarea de ce nu mai există finanţarea, de vreme ce a fost la momentul licitaţiei. În 2012 şi 2013 nu s-au alocat şi nu vor fi alocaţi bani pentru acel şantier”, ne-a spus Camelia Gavrilă, inspector şef al ISJ Iaşi.
Nici Camelia Gavrilă, inspector general al ISJ Iaşi, nu-şi explică de ce a fost tăiată finanţarea
„Ghinionul este că cel care a câştigat licitaţia a fost contestat. Avea capacitatea de a termina lucrările pe banii lui, urmând să-i recupereze. Câştigătorul contestaţiei nu are cum să suporte asemenea cheltuieli”, ne-a spus Constantin Şerban, directorul Palatului Copiilor Iaşi.
Pericol real
Gradul de pericol la care sunt expuşi zilnic elevii care sunt înscrişi la cercuri ale Palatului Copiilor este uriaş. Şi asta pentru că exteriorul clădirii a fost decopertat la începerea lucrărilor, dar lipsa banilor a oprit activitatea. „Clădirea este un burete de umezeală şi se poate surpa. Este pe lipsa monumetelor expertizate ca având risc seismic ridicat. La interior s-a desprins deja o bucată de tavan. Este cu adevărat un pericol uriaş pentru copii. Noi am fost de acord cu decopertarea clădirii, dar atunci ne bazam pe o sursă de finanţare, nu am ştiut că nu vor mai fi bani după aceea”, a precizat Constantin Şerban.
Acelaşi stat, măsuri diferite
Un bun exemplu despre cum sunt orientaţi banii statului este noul sediu al Agenţiei de Protecţia Mediului de pe Calea Chişinăului. Dincolo de faptul că puţinii angajaţi ai instituţiei beneficiază de spaţii uriaşe într-o clădire ce a fost cantina Tehnoton, statul a găsit imediat sursa de finanţare în acest caz, dar este incapabil s-o găsească în cazul elevilor care-şi riscă viaţa la cercuri ale Palatului Copiilor.
Concret, APM Iaşi va primi la cheie un spaţiu imens a cărui amenajare costă 1,75 milioane de lei. Executantul, firma ieşeană Conest, a primit în acest an fonduri pentru şantierul de pe Calea Chişinăului. Personalul APM lucrează în condiţii foarte bune în prezent, fără să fie expus riscurilor, într-un spaţiu pus la dispoziţie de Apele Române.