6 trucuri de care să ții cont când amenajezi livingul

0
96

Atunci când dorești să îți reamenajezi locuința de unul singur, este posibil să întâmpini situații neprevăzute cum ar fi: spațiul limitat de depozitare optimă pentru mobilier, lipsa unor materiale sau chiar dezorganizarea care te poate împiedica să găsești lucrurile ce-ți sunt necesare.

Pentru a evita situațiile neprevăzute și încărcătura de stres asociată cu această activitate, îți prezentăm câteva trucuri care să te ajute să îți amenajezi camera de zi dar și biblioteca, cea din urmă fiind piesa de mobilier centrală. Așadar, iată care sunt sfaturile și trucurile de care să ții cont pentru o amenajare eficientă a camerei de zi:

 

  1. Sortează lucrurile care nu îți mai sunt utile

Înainte de a te apuca să muți mobilierul și să depozitezi în cutii lucrurile din living, este indicat să sortezi obiectele pe care nu le mai folosești ori care nu îți mai sunt utile, cum ar fi: cărți, obiecte de decor sau de mobilier etc. În acest fel, vei fi sigur că aceste obiecte nu îți vor ocupa inutil spațiul de depozitare și vei avea mai multe opțiuni de redecorare la finalul amenajării. Cărțile pe care le-ai citit și la care nu ai revenit de ani de zile, pot fi vândute unui anticariat de Iași, astfel că eliberarea spațiului va fi foarte rapidă, fără niciun efort din partea ta. Tot ce trebuie să faci atunci când ai cărți de vânzare este să contactezi telefonic sau online echipa unui anticariat și, împreună cu aceasta, să stabilești ziua și ora la care să se deplaseze gratuit la tine acasă pentru a-ți cumpăra cărțile.

  1. Analizează bugetul de care dispui

În orice proces de amenajare, bugetul joacă un rol important, de aceea, înainte de a te apuca să achiziționezi lucrurile de care ai nevoie pentru finalizarea proiectului, îți recomandăm să alcătuiești o listă de materiale, care să includă și prețul acestora, astfel încât să poți ține evidența cheltuielilor. Dacă apelezi la un anticariat din Iași pentru a-ți vinde cărțile, vei putea să-ți suplimentezi bugetul alocat amenajării și, în același timp, să-ți eliberezi spațiul rapid. Oricând contactezi un anticariat pentru vânzarea cărților care nu îți mai sunt utile, vei primi de la echipa acestuia o evaluare gratuită a volumelor la care vrei să renunți. În plus, echipa anticariatului îți va ridica gratuit cărțile direct de la domiciliul tău, fără niciun cost din partea ta. Plata pentru cărțile vândute se face pe loc, în numerar, astfel că poți folosi banii aceștia imediat pentru alte nevoi urgente, cum ar fi amenajarea camerei de zi.

 

  1. Depozitează corect obiectele din camera de zi

Obiectele de decor, dar și celelalte lucruri care fac parte din camera de zi trebuie să fie depozitate în cutii de carton. În cazul în care deții obiecte fragile care se pot sparge cu ușurință, acestea trebuie să fie învelite în folie protectoare, iar cutiile să fie semnalizate în mod corespunzător. Pentru o organizare cât mai eficientă și pentru a găsi rapid ceea ce ai nevoie, îți recomandăm să scrii pe fiecare cutie conținutul acesteia. În acest fel, la final, vei și putea despacheta mult mai rapid.

 

  1. Fă curățenie înainte de reamenajare

În funcție de amenajarea pe care dorești să o faci, înainte de a te apuca propriu-zis de treabă, trebuie să te ocupi de eliberarea spațiului și de curățarea acestuia. Așadar, înainte de a depozita obiectele de mobilier în altă cameră, asigură-te că le ștergi de praf și ulterior depozitează-le în cutii. Când camera este goală, aspiră podeaua și spal-o cu produsele de curățenie potrivite pentru tipul de suprafață din spațiul locuinței. În funcție de amenajarea pe care dorești să o faci, poți spăla și geamurile, ori poți lăsa această activitate la sfârșit.

 

  1. Realizează un proiect de amenajare

Pentru un rezultat spectaculos și o amenajare fără bătăi de cap, asigură-te că ai ales culori cât mai luminoase care să dea senzația unui spațiu cât mai mare. Fie că optezi pentru folosirea aceluiași mobilier, fie că alegi să achiziționezi obiecte de mobilier noi, asigură-te că nu încarci spațiul foarte mult și că utilitatea acestuia va fi cât de mare cu putință.

 

  1. Amenajarea bibliotecii

Punctul final reprezintă amenajarea bibliotecii astfel încât imaginea camerei tale de zi să fie completă. Aranjează cărțile într-o ordine logică pentru a putea identifica un titlu de care ai nevoie rapid, nu încărca foarte mult rafturile și optează pentru acele elemente decorative care să te reprezinte pe tine și pasiunile tale. De asemenea, acum este momentul să adaugi și amintirile pe care le ai cu cei dragi ori cele din vacanțe, precum pozele și suvenirurile.

Cu puțină organizare și determinare, vei realiza o amenajare a camerei de zi ca un adevărat designer. Îți recomandăm, totuși, să ceri și părerile unor specialiști atunci când alegi materialele ori obiectele de mobilier pentru a te asigura că faci cele mai potrivite alegeri. Decorează camera de zi astfel încât aceasta să reprezinte locul care îți oferă cea mai bună relaxare după zilele mai lungi de la muncă.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments