Valabilitatea autorizaţiei de mediu după încetarea perioadei de alertă

0
73

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi aduce la cunoștință operatorilor economici care îşi desfășoară activitatea în baza Autorizației de mediu/Autorizației integrate de mediu, următoarele:

  • în cazul în care Autorizaţia/Autorizaţia integrată de mediu și-a pierdut valabilitatea pe perioada stării de alertă, sunt aplicabile prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, cu modificările și completările ulterioare, art. 4, alin.5: se prelungeşte valabilitatea pentru o perioada de 90 zile de la încetarea stării de alertă, respectiv până la 07.06.2022, timp în care titularul va solicita la APM Iaşi emiterea unei noi autorizaţii sau viza anuală, după caz. Actele necesare solicitării se găsesc pe site-ul APM Iaşi: http//:apmis.anpm.ro, secţiunea Reglementări.
  • reamintim că pentru aplicarea vizei anuale, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1150/2020 privind procedura de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu, titularii autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu vor depune solicitarea la APM Iaşi, cu minim 60 de zile înainte de ziua şi luna corespunzătoare zilei şi lunii în care autorizaţia de mediu a fost emisă, însoţită de documentele necesare, respectiv:

– cererea conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la actul normativ;

– raportul anual de mediu şi/sau raportările menţionate în actele de reglementare, după caz;

– declaraţia pe propria răspundere că desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii pentru care a fost emisă autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu şi că nu au intervenit modificări de fond care să afecteze condiţiile stabilite prin autorizaţie, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 din Ordinul 1150/2020;

– dovada achitării tarifului aferent (100/300 lei în funcţie de natura autorizaţiei de mediu – simplă sau integrată).

Solicitările însoţite de documentaţiile aferente se pot depune în fizic la sediul APM Iaşi din Calea Chişinăului nr. 43 sau electronic la adresa de e-mail: office@apmis.anpm.ro.

Atragem atenţia titularilor activităţilor pentru care este nevoie de autorizaţie de mediu că, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005 privind protecţia mediului cu modificările şi completările ulterioare, desfăşurarea unei astfel de activităţi fără o autorizaţie de mediu valabilă este interzisă.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments