Numeroase brutării din ţară au scumpit ieri, din nou, pâinea, franzela simplă, de exemplu, urcând de la 1,50 lei la 2 lei, scrie profit.ro, amintind de avertizările recente ale specialiştilor. Precedenta scumpire a fost operată în ultimele zile ale anului trecut, de asemenea semnalată atunci de Profit.ro.
La acel moment era indicat că preţul grâului a explodat pe bursele internaţionale, iar producătorii de pâine şi produse de panificaţie din România se aşteaptă ca şi în ţară să se resimtă aceste scumpiri.
Rusia şi Ucraina au mai mult de un sfert din exporturile globale de grâu. Ucraina e în top 5, dar este foarte importantă pentru echilibrul pieţei de cereale în general, prin porumb, grâu şi soia.
„Ucraina e între primii 10 producători mondiali de soia. Recolta rusă de grâu din iulie era estimată anterior a avea randamente bune la hectar, însă luptele din Ucraina pot afecta producţia, în timp ce atât transportul unor cantităţi uriaşe, cât şi abilitatea de a face plăţi şi a opera cu scrisori de garanţie pot pune probleme în aprovizionarea normală.”, avertizau recent analiştii XTB România.
Astfel, pe piaţa europeană, grâul a crescut cu 34%, de la 269,25 euro/tonă în prima zi din februarie la 360,75 euro/tonă miercuri la închidere, cu vârful chiar la 390 euro. În cazul grâului tranzacţionat futures în SUA, preţul a atins miercuri limita de variaţie ascendentă, la 10,56 dolari/buşel (unitate de aprox. 35,24 de litri, sau 27,2 kg grâu, 25,47 kg porumb). Pentru porumb, avansul a fost de la 253 la 355 euro/tonă între 1 februarie şi 2 martie, însemnând o apreciere de 40%.
„Creşterile sunt neobişnuit de puternice, cu variaţii rapide în interval foarte scurt de timp. Traderii au nervii întinşi şi au o grea misiune în a anticipa mişcările viitoare, atunci când factorii de efect esenţial nu sunt de natură economică sau nu ţin de starea vremii, ci de ordin geopolitic. Pieţele reacţionează la posibilitatea limitării ofertei dintr-una din cele mai bogate regiuni agricole ale lumii.”, declara analistul Claudiu Cazacu la începutul lunii martie.