Compania Națională de Investiții SA a înregistrat (cu numărul 15.104 / 24 martie 2022) documentația realizată de Primăria Municipiului Iași pentru construirea Sălii Polivalente „Regina Maria”.
„După cum am mai anunțat, contăm pe sprijinul guvernamental pentru acest proiect încă de anul trecut, după ce, în urma solicitărilor noastre, Compania Națională de Investiții SA a inclus acest obiectiv pe lista sinteză din cadrul subprogramului Săli de sport. Am discutat și am primit garanții că acest proiect se numără printre prioritățile Guvernului de la domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, fostul premier, domnul Florin Cîțu, precum și domnul ministru al Dezvoltării, Czeke Attila, cărora le mulțumesc și pe această cale!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Până în prezent municipalitatea ieșeană a finalizat și a trimis Companiei Naționale de Investiții SA studiul de fezabilitate al proiectului și proiectul tehnic de execuție (faza DTAC, DTOE, PTh și DDE), care a fost verificat la toate specialitățile. Urmează, practic, finanțarea, lansarea licitației și începerea lucrărilor, etape pe care ni le dorim parcurse cât mai rapid!
Noua sală polivalentă va avea o formă inspirată de coroana Reginei Maria și va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență și a viitorului Stadion Municipal. Sala, al cărei teren principal va avea dimensiunile de 60 metri x 30 metri, va fi folosită în permanență ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.) și va avea o capacitate de 10.212 locuri. Sala va avea multiple facilități de servire pentru public, spații comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc.
Sala Polivalentă „Regina Maria” are o valoare estimată de 336.182.267,53 lei, fără TVA (400.056.898,36 lei, cu TVA), aproape 81 de milioane de euro.