FOSTUL ȘEF DE LA RAR IAȘI, TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA PENTRU LUARE DE MITĂ

0
371

Dragoş Mandache, coordonator zonal al Departamentului ITP şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul RAR, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

MANDACHE DRAGOȘ, la data faptelor coordonator zonal al Departamentului Inspecții Tehnice Periodice și Supraveghere Parc Național de Vehicule din cadrul R.A.R., în sarcina căruia s-a reținut comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

Prezenta cauză a fost disjunsă din dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 324/VIII/3 din 22 aprilie 2021, ce are ca obiect modalitatea în care mai mulți inspectori tehnici atestați R.A.R. ar fi dezvoltat și perfectat o practică de a pretinde și primi sume de bani, pentru a atesta în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să fie efectiv prezente.

În contextul menționat mai sus, în cursul lunii decembrie 2019 și în perioada ianuarie – februarie 2021, inculpatul Mandache Dragoș, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, de la un inspector tehnic de la o stație autorizată R.A.R, sumele de 12.000 euro și 10.000 lei pentru:

– a soluționa într-o manieră favorabilă o sesizare referitoare la încălcarea reglementărilor privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor în stația unde acesta își desfășura activitatea,

– a declara admiși la programul de reatestare ca inspector tehnic, pe el și o altă persoană,

– a desemna ca inspector la monitorizarea de fond o anumită persoană,

– pentru a nu sancționa stația unde inspectorul își desfășura activitatea pentru nefuncționarea camerelor video.

În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului față un imobil ce aparține inculpatului Mandache Dragoș”, a trasmis DNA.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments