Majestatea Sa Margareta este și președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, iar Familia Regală încurajează și sprijină organizații neguvernamentale internaționale și românești, fundații și asociații cu patronaj regal, precum și companii cu brevet de Furnizor Regal în ajutorarea cetățenilor ucraineni de pe teritoriul României și în asigurarea unui sprijin umanitar constant și de durată. De altfel, începând cu data de 2 martie, Fundația Regală Margareta a României desfășoară proiectul AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI, prin intermediul căruia sute de persoane au primit deja ajutor concret și imediat din partea fundației.
”Casa Regală și Majestatea Sa Margareta ne dovedesc încă o dată că reprezintă un model de generozitate, de umanitate, de bunătate, un model demn de urmat de toți românii. Caracterele puternice ies la iveală în vremuri de restriște! Solidaritatea materială și spirituală cu cei aflați în suferință este întotdeauna izvor de pace și speranță!”, a afirmat primarul Mihai Chirica.