Municipalitatea a demarat lucrările în cadrul proiectului „Reabilitare cale de rulare tramvai limita municipiului Iași – Rond Dancu”. Investiția presupune reabilitarea căii de rulare a tramvaielor pe o distanță de 650 de metri de cale simplă de rulare, din care 225 de metri de cale dublă de rulare în aliniament și 200 de metri în Rond Dancu, precum și înlocuirea stâlpilor de susținere fir-contact și înlocuire fir-contact. Lucrările sunt executate în cel mult șase luni de asocierea Mari Vila Com SRL – Conest SA în cadrul unui contract în valoare de 13.779.819,32 lei.
Investiția vine în completarea lucrărilor incluse în proiectul cu finanțare europeană „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”, care a prespus modernizarea infrastructurii transportului electric între Doi Băieţi şi limita municipiului Iaşi spre Dancu.
Acesta are o valoare totală de 104.022.631,88 lei și include modernizarea a 2.460 de metri de cale dublă de rulare între intersecția străzilor Vasile Lupu și Aurel Vlaicu și limita intravilanului municipiului Iași, construirea a opt stații de transport public, reabilitarea podului Ciurchi II, reabilitarea trotuarelor și a spațiilor verzi, precum și achiziționarea a patru tramvaie ultramoderne.