Planul de achiziții directe al Poliției Locale Iași, prin proceduri fără licitație, însumează anul acesta peste 372 mii euro. Numai puțin de 100.000 de euro se vor duce pe voucherele de vacanță ale bugetarilor de la Locală, pentru care strada este ultimul loc în care pot fi găsiți. Post-pandemie, Poliția Locală va achiziționa măști faciale în valoare de peste 3000 euro, dezinfectant industrial de 1000 de euro și mănuși pentru criminaliști în valoare de 2500 euro. Aceste achiziții extravagante și lipsite de orice fundamentare constituie un atentat la banii ieșenilor, pus în operă de o instituție care s-a făcut cunoscută doar prin fapte de corupție.
În timp ce secțiile de poliție ale IPJ Iași au mobilier de acum 4 decenii, la Poliția Rutieră parte din mobilier provenind chiar din donații, șmecherii dela Poliția Locală Iași fac dezmăț din banul public. În cursul acestui an sunt pregătite numai putin de 95 de achiziții directe, dintre care 51 de produse, 41 de servicii si trei lucrări, toate acestea însumând 372 mii de euro. La o simplă trecere în revistă se observă o totală lipsă de fundamentare a acestor cheltuieli ce vor fi acoperite dintr-o singură sursă de finanțare- bugetul local al municipiului Iași. Cea mai mare parte a acestor cheltuieli se constituie drept un jaf la adresa banului public, în condițiile în care necesitatea stringentă a acestor achiziții nu se regăsește în funcționalitatea curentă a instituției, ci doar într-o dorință nejustificată de cheltuire a banului public.
Vacanțe de 100.000 euro pentru putorile de la Locală
De departe, cea mai mare valoare de achiziție a unui produs este data de voucherele de vacanță ale localilor, în valoare de peste 100.000 euro (524.900 lei). O altă cheltuială nejustificată pentru subordonații lui Liviu Zanfirescu sunt furniturile de birou, în valoare de 3000 euro lei. Nu se știe pentru ce le trebuiesc polițiștilor locali atâtea furnituri, în condițiile în care munca acestora presupune patrulă pe străzile Iașului, ci nicidecum muncă de birou, dar dat fiind volumul mare de amenzi abuzive date cetățenilor Iașului, putem presupune că fabricarea acestora se face la căldura birourilor din Bularga. Aproape 4 mii de lei se vor aloca pentru piese necesare imprimantelor si copiatoarelor,36.000 lei pentru imprimante și 14.000 lei pentru licențe. Aproximativ 40.000 de euro se vor duce pe achiziția de țoale, de la șirete și până la țâmburucii de șepci. Diferențele uriașe de prețuri dintre articolele de îmbrăcăminte sau de încălțăminte sunt ușor sesizabile. Astfel, la Poliția Locală Iași contează mai mult ce are pe cap, decât în cap. Cea mai mare alocare bugetară, de 23.610 lei, se va duce către achiziția de …șepci, în timp ce pentru achiziția de pantofi s-au alocat doar 6804 lei
Post-pandemie, Locala cumpără măști de mii de euro și mănuși pentru “criminaliști”
Pregătirea profesională se pare că nu prea interesează pe nimeni, în condițiile în care pentru materialele suport se va aloca doar 600 lei. Deși pandemia de Covid a cam devenit o sumbră amintire, se pare că mai sunt niște stocuri de măști care nu au fost epuizate, așa că Poliția Locală va achiziționa măști faciale în valoare de 3000 euro, dezinfectant industrial de 1000 de euro și mănuși pentru criminaliști în valoare de 2500 euro. Un buget consistent este alocat pentru plata utilităților- aproximativ 40.000 euro.
Un nou site pentru ilustrarea prostiei
O cheltuială exorbitantă se observă la capitolul servicii poștale, pentru care este alocată suma de 8500 euro (42.500 lei), dar și pentru pensiunea cailor, pentru care este alocată suma de 20.000 euro. Pentru servicii de întreținere a parcului auto s-a alocat suma de 5000 euro, pentru serviciul de mentenanță a sistemului informatic pentru contabilitate s-a bifat suma de 2600 euro, serviciul de mentenanță gestiune documente – 1000 euro, serviciul de întreținere și găzduire domeniu – 1000 euro, serviciul de mentenanță a sistemului de supraveghere video stradal-9000 euro, servicii de semnătură electronică – 10.000 euro, servicii de abonament legislativ (n.r. o cheltuială în plus, în condițiile în care polițiștii locali oricum nu cunosc legea, aplicând amenzi în mod abuziv, lucru confirmat de rezoluțiile instanțelor de judecată) – 400 euro, servicii de reevaluare mijloace fixe – 5000 euro. O altă cheltuială nejustificată în raport cu prăpădul care se vede pe străzi în urma polițiștilor locali, în sumă de 13 mii euro, se va face pe tot felul de servicii de formare profesională pentru angajații acestei structuri. La fel de nefirești, în ciuda obligativității, sunt două servicii care, dacă s-ar efectua în termeni reali, Poliția Locală ar rămâne cu jumătate din efectiv- servicii de analize medicale – 5000 euro și servicii de testare psihologică- 5000 euro. Pe serviciile judiciare, practic pe avocații pe care localii îi plătesc ca să le acopere mizeriile, ieșenii le plătesc polițiștilor locali numai puțin de 6000 de euro, la care se adaugă 400 euro taxele de timbru. Pentru reclama și publicitatea Poliției Locale, ieșenii mai plătesc alți 3000 de euro. O altă cheltuială nejustificată este schimbarea site-ului Poliției Locale, pentru care este prevăzută suma de 7000 euro, semn că polițiștii locali nu au înțeles nici până acum că au nevoie de o mai bună vizibilitate în comunitate, nu pe internet.