Unde poţi merge de Paşte în 2022

0
72
vacanta de paste

După mai bine de 2 ani în care vacanțele au fost puse pe pauză sau au fost gestionate în funcţie de restricţiile din fiecare ţară în parte, anul acesta românii se bucură de lipsa oricărei restricţii în România şi îşi fac planuri pentru vacanţa de primăvară. Nici străinătatea nu este însă scoasă din calcul. Iată unde poţi merge de Paşte în 2022 astfel încât să te bucuri de o vacanţă fără griji!

Paşte tradiţional

Pentru mulţi dintre noi sărbătorile pascale nu sunt ce trebuie dacă nu sunt respectate tradiţiile de peste ani. Iar Paştele petrecut în Bucovina, de exemplu, are un farmec cu totul aparte. Sigur, în unele cazuri şi preţurile sunt aparte.

Un sejur de 3 nopţi la o pensiune-conac de Bucovina, cu primire tradiţională, mese îmbelşugate, degustări de tot felul, vânătoare de ouă şi mese câmpeneşti acompaniate de muzică şi dansuri specifice zonei şi însoţite de foc de tabără ajunge la 2.400 de lei de persoană.

Nici Maramureşul nu se lasă mai prejos şi se pregăteşte cu oferte care mai de care mai interesante. La o pensiune de 3 stele oferta pentru 3 nopţi în regim de demipensiune, dar cu întâmpinare ca la mama acasă, cu plăcinte şi pălincă, cu plimbări cu trăsura cu cai, gătit împreună cu gazda pentru cei care vor să afle tainele bunătăţurilor maramureşene, ateliere cu meşteri populari, respectarea tradiţiilor locului şi, bineînţeles, program artistic este de 1.350 de lei de persoană.

Pentru cei care nu simt nevoia să petreacă tradiţional, dar râvnesc în schimb la atmosfera de vară, o vacanţă la plajă ar putea fi exact ce au nevoie.

În Creta, 7 nopţi de cazare într-un studio din cadrul unui complex de apartamente de 4 stele, fără masă, dar cu biletul de avion inclus porneşte de la 336 de euro de persoană. Preţuri cu 30-40 de euro mai mari sunt pentru aceleaşi condiţii, dar cu cazarea în hoteluri de 3 stele, în timp ce un sejur la 5 stele, cu demipensiune, îl poţi găsi în această perioadă cu puţin peste 700 de euro.

Ce-i drept, cu Creta în această perioadă poate fi loterie în ceea ce priveşte vremea. Poate să fie foarte cald şi perfect pentru lenevit pe şezlong, dar poate fi şi vreme normală de primăvară. Iar dacă tu visezi la un bronz de aprilie, poate ar fi ideal să iei şi alte oferte în considerare.

Egiptul e o variantă sigură când vine vremea de stat la soare, iar o vacanţă de 7 nopţi în Hurghada, all inclusive, la un hotel de 4 stele porneşte în aceste zile de la 600 de euro de persoană. Nici sejururile la hotelurile de 5 stele nu costă cu mult mai mult în această perioadă. Preţurile în aceleaşi condiţii, 7 nopţi, bilet de avion inclus şi sistem all inclusive, oscilează între 640 şi 800 de euro.

Paşte în staţiunile balneoclimaterice

Nu e deloc de lepădat nici un sejur într-o staţiune balneoclimaterică. Să stai câteva zile, să te bucuri de apele calde, pline de minerale, poate şi de un mesaj sau de o terapie corporală. Căci despre asta este vorba într-o vacanţă, nu? Relaxare cât cuprinde.

La Băile Felix, una dintre cele mai căutate staţiuni balneoclimaterice de la noi, un sejur de 3 nopţi la un hotel de 3 stele, cu demipensiune şi prânz tradiţional este aproximativ 1.000 de lei. Pentru aceeaşi perioadă de timp, dar la un hotel de 4 stele şi cu pensiune completă, preţurile oscilează între 1.200 şi 1.400 de lei.

La Băile Olăneşti preţurile oscilează între 940 de lei pentru 3 nopţi cu mic-dejun la un hotel de 3 stele şi 1.000 de lei, tot la 3 stele, dar cu pensiune completă şi masa tradiţională de Paşte inclusă în pachet.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments