Se contractează noile programe de sănătate publică. Iată care sunt acestea

0
84

Direcţia de Sănătate a început organizarea procesului de contractare publică pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, finanţate din fonduri asigurate de minister, cu unităţile de specialitate: spitale, autorităţi ale administraţiei publice locale, cabinete şi societăţi medicale, alte instituţii cu atribuţii în derularea acestora.

Conform Ordinului nr. 964/2022, privind Aprobarea normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică, în perioada 14-20 aprilie se vor transmite documentele. Între 21-26 aprilie acestea vor fi înregistrate şi se vor verifica dosarele depuse, solicitîndu-se clarificări şi completări. În intervalul 26-29 aprilie se vor întocmi şi semna, electronic, noile contracte.

Este vorba de: Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană; Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică; Programul naţional de terapie intensivă a insuficienţei hepatice; Programul naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă. În cadrul programelor derulate de către CNAS s-a înfiinţat Programul naţional de PET – CT, realizîndu-se o extindere a accesului la această investigaţie.

Programele naţionale sînt un ansamblu organizat de activităţi şi servicii, instituite prin lege în scopul prevenirii şi tratării unor boli avînd consecinţe grave asupra stării de sănătate a populaţiei şi, în unele cazuri (SIDA, TBC), cu risc epidemiologic crescut. Activităţile profilactice şi tratamentul specific acestor boli sînt finanţate din bugetul statului şi din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în limite stabilite anual prin Legea Bugetului de Stat.

În anul 2022 Ministerul Sănătăţii va asigura coordonarea, derularea şi finanţarea din bugetul ministerului a 13 programe naţionale de sănătate publică, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va derula şi finanţa din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate 15 programe naţionale de sănătate curative.

Prin Ministerul Sănătăţii se vor derula: a) Programul naţional de vaccinare; b) Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare; c) Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA; d) Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei; e) Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediulde viaţă şi muncă;

f) Programul naţional de securitate transfuzională; g) Programul naţional de screening organizat pentru boli cronice cu impact asupra sănătăţii publice; h) Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică; i) Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană; j) Programul naţional de evaluare a statusului vitaminei D prin determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D la persoanele din grupele de risc; k) Programul naţional de tratament dietetic pentru boli rare; l) Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate;

m) Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului. În cadrul programelor naţionale de sănătate derulate de Ministerul Sănătăţii, în anul 2022, s-a introdus Programul naţional de screening organizat pe baze populaţionale pentru boli cronice cu impact asupra sănătăţii publice cu: a) Subprogramul de screening pentru cancerul de col uterin; b) Subprogramul de screening pentru cancerul de sîn; c) Subprogramul de screening pentru cancerul colorectal; d) Subprogramul de screening pentru depistarea infecţiilor cronice cu virusuri hepatitice B/C/D care se desfăşoară în regim pilot finanţat din fonduri externe nerambursabile.

Programele naţionale de sănătate curative derulate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sînt: a) Programul naţional de boli cardiovasculare; b) Programul naţional de oncologie; c) Programul naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile;

d) Programul naţional de diabet zaharat; e) Programul naţional de tratament al bolilor neurologice; f) Programul naţional de tratament al hemofiliei şi talasemiei; g) Programul naţional de tratament pentru boli rare; h) Programul naţional de sănătate mintală; i) Programul naţional de boli endocrine; j) Programul naţional de ortopedie; k) Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;

l) Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică; m) Programul naţional de terapie intensivă a insuficienţei hepatice; n) Programul naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă; o) Programul naţional de PET-CT care asigură o extindere a accesului la această investigaţie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments