Sebastian Botez este un tânăr de 29 de ani care își permite acum orice vacanță, după ce a fost propriul autodidact în lumea programării.
Curiozitatea l-a determinat să acceseze lumea software-ului la vârsta la care colegii lui îl strigau de la geam să iasă în fața blocului. Lumea codurilor i se părea mai interesantă adolescentului de 14 ani care a trebuit să facă multe reconversii profesionale până în momentul în care și-a deschis propria firmă de programare.
A gustat din paharul amărăciunii, pe un șantier din Anglia și se uita cu credință la avioanele care zburau deasupra lui în pauza de masă și știa că într-o zi mâinile lui nu vor mai face ciment, ci suficienți bani care să îi asigure viitorul.
Nu a avut o relație extraordinară cu tatăl lui, deși la 24 de ani ajunsese să lucreze pentru Armata Americană și să-și cumpere propria casă. A țintit sus dintotdeauna, iar pasiunea pentru IT i-a adus acum recunoștință din partea celor din breasla lui, clienți care sunt greu de mulțumit și tineri curioși care-i cer să-i învețe programare. Nu i-a fost ușor, însă a privit fiecare mică înfrângere, fiecare salariu care nu mai creștea, dar și conviețuirea alături de părinți, etape care aveau să-l desăvârșească.
Din toamnă și-a propus să fie profesor pentru cei care au înțeles că digitalizarea, cibernetica, securitatea și industria IT este viitorul celor care cred în măreția viselor.
Sebastian a învățat să fie programator web dintr-o chemare pentru că pe atunci nu existau cursuri care să ușureze viața unui tânăr atras de lumea informaticii. Zile și nopți întregi se conecta la o lume pe care voia să o dezbrace de „hibe”, cum le spune el, de multe ori a lucrat până la epuizare, însă acum culege roadele, fără a datora nimic nimănui.
Cine este Sebastian?
Un tânăr care face 30 de ani și care vrea să trăiască așa cum a vrut mereu, liber.
Prin sudoarea frunții, a nopților nedormite, a încrederii în forțele proprii și prin ascultarea pasiunii care mi-a adus ceea ce se vede astăzi.
Adică ai învățat să fii programator? Cum a fost posibil?
Printr-o șansă. Am văzut, mi-a plăcut, iar apoi am continuat să aprofundez. Când m-a atras pe mine lumea programării, în lume poate că abia se familiarizau companiile cu ideea de a avea un site. Îmi amintesc, pe atunci nu existau foarte multe surse de a te documenta, de a învăța chiar dacă îți doreai asta și dau exemplul din zilele noastre, clișeicul exemplu: acum îți este la îndemână să găsești cursuri online sau plătite, să te apuci de făcut programare singur sau sub supravegherea cuiva. Singura condiție atunci și acum este să fii pasionat de asta, să îți placă.
Tu când ți-ai descoperit pasiunea?
Cam când trebuia să-mi fac buletinul, la 14 ani. Identitatea mea din buletin a pornit odată cu toată nebunia dată de un click al tastaturii, dus la stadiul de business acum.
Sebastian Botez: „Am mers către Drept pentru că părinții mei m-au sfătuit să o fac și pentru că era o soluție de mijloc”
Ai mers către o facultate de profil?
Eu am intrat la Facultatea de Drept de gura părinților, iar asta după ce am terminat un liceu cu profil umanist. Am fost filolog și deși voiam să fac automatică și calculatoare, un Bacalaureat absent la matematică mă arunca în dizgrații. Haide să rectific. Am mers către Drept pentru că părinții mei m-au sfătuit să o fac și pentru că era o soluție de mijloc. Eram copleșit puțin de situație…nu știam dacă Sebastian alege bine, dar s-a dus înainte… cam doi ani. În al doilea an de facultate eram studentul cu restanțe care fără a deschide gura, arăta că nu-și găsește locul acolo. Am abandonat facultatea și am plecat de acasă.
Sebastian Botez: „M-am întors acasă și am căutat un nou început. M-am înscris la Facultatea de Economie, am terminat-o, sunt licențiat în Economie și eram pornit să fac bani încă din prima zi”
Și ai făcut-o după 6 luni?
Puțin ar spune unii, știu. Alții îndură mai mult, strâng mai mult din dinți, însă eu nu am putut. M-am întors acasă și am căutat un nou început. M-am înscris la Facultatea de Economie, am terminat-o, sunt licențiat în Economie și eram pornit să fac bani încă din prima zi. Nu exclud valoarea unei facultăți, departe de mine gândul, însă pe mine, personal, nu m-a ajutat foarte mult.
Te-ai angajat?
Da, la bancă, la ghișeu. Am lucrat o perioadă aici. Eu aveam un PFA, cont deschis la banca la care lucram și într-o zi m-a sunat directorul de regională să îmi spună că mă aflu într-un conflict de interese. Coleric fiind, mi-am dat seama că poate acela era un semn. Mi-am dat demisia și m-am apucat serios de programare. Trei luni am stat non-stop în fața calculatorului. Am început cu html, css și java script și apoi m-am angajat la o firmă mare din Iași. Acolo am învățat foarte multe lucruri, am ajuns să-mi înțeleg și eu blocajele din trecut, să le dedic mai mult timp și să reușesc. După 3 luni cerusem o mărire salarială, pentru că stăteam pe un salariu de 1800 Ron, lucru care nu s-a întâmplat. Atunci am decis să mă înscriu pe platforme de freelancer unde mi-am făcut un cont și unde am început să fac bani. Programul meu era destul de solicitant. Eram la job 8 h, ajungeam acasă și lucram până la miezul nopții pentru acea platformă. La un moment dat, evident, am tras linie și am văzut că eu îmi dublam salariul pe care îl primeam la job, doar din ceea ce făceam extra.
Sebastian Botez: „Am fost stigmatizat de tatăl meu…multă vreme mă vedea un pierde vară…sunt curios când am încetat să mai fiu un pierde-vară pentru el”
Sebastian, după ce ai ajuns să îți faci propriul salariu, care îți dădea acel confort psihic, cum era relația ta cu părinții? Ai ajuns să le arăți că ai luat decizii bune, până la urmă?
Nu….eu mă cufundam într-un mare abis, într-o răceală ireparabilă cu tata. Perioada în care eu stăteam poate exagerat, în opinia lui, în fața unui calculator, ne-a ajuns din urmă și a creat acea gaură peste care eu încercam să creez un pod. Am fost stigmatizat de tatăl meu…multă vreme mă vedea un pierde-vară…sunt curios când am încetat să mai fiu un pierde-vară pentru el. Știi, eu reușisem, aveam banii mei, îmi permiteam una alta, dar pierdusem altceva….relația cu el, iar acea pierdere, acea răceală mă defocaliza și pe mine de la mine…ajunsesem să nu mai am încredere în mine, să mă uit doar la ideea: Sebastian, tu vei ajunge departe și atunci când vei bate pasul pe loc, vei auzi din spate: Ți-am zis eu!
Sebastian Botez: „A fost o muncă grea, care mi-a pus creierii pe bigudiuri, cum s-ar spune, dar care mi-a încununat munca anilor precedenți. Reușisem să adaug în CV-ul personal și în portofoliul firmei un contract pentru care alții ar fi plătit, nu ar fi așteptat să fie plătiți”
Cum ai ajuns să ai propria firmă?
Era următorul pas firesc. Să pot avea un cadru legal pentru tot ce învățasem eu să fac. Mi-am făcut și un cadou în acest sens. Mi-am înființat firma când am împlinit vârsta, pe 3 octombrie. Ulterior au apărut și contracte serioase, necondiționate de granițele țării, de produse, de regim, de absolut nimic. Unul dintre contractele care mi-au confirmat că sunt bun a fost cu Armata Americană. Prin intermediul unei cunoștințe am ajuns să lucrez la un software pentru cei din armată. Era vorba de identificarea unor zone arheologice, din spații minate și conectarea lor la dizpozitivele soldaților, conform life.ro. A fost o muncă gra, care mi-a pus creierii pe bigudiuri, cum s-ar spune, dar care mi-a încununat munca anilor precedenți. Reușisem să adaug în CV-ul personal și în portofoliul firmei un contract pentru care alții ar fi plătit, nu ar fi așteptat să fie plătiți. Au curs apoi noi și noi contracte, intrasem pe o piață care era în continuă expansiune, dar unde veneam să fiu monopol. Am ajuns să lucrez cu o firmă foarte mare din Iași, încă lucrez cu ei, după ce am sesizat o problemă la securitatea site-ului lor și le-am dat mail în care îi preveneam. Un an mai târziu m-au sunat și mi-au cerut să le preiau site-ul.
