Opera Naţională Română din Iaşi celebrează 65 de ani de la înfiinţarea Baletului Operei Iaşi prin intermediul unui spectacol special, „Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski, care va avea loc de Ziua Internaţională a Dansului, pe 29 aprilie.
Potrivit unui comunicat de presă, Bogdan Chiroşcă va fi dirijorul unei reprezentaţii coordonată coregrafic de Cristina Todi, în care vor interpreta Orchestra şi Baletul Operei ieşene. Coregrafia clasică după Marius Petipa şi Lev Ivanov a fost adaptată de Ileana Iliescu.
„Teatrul liric ieşean a fost înfiinţat în 1956, iar Corpul de Balet un an mai târziu. Vom sublinia aniversarea a 65 de ani de la apariţia compartimentului care este un pilon de bază al instituţiei printr-un spectacol special, foarte iubit de spectatori. Va fi un moment încărcat de emoţie în care gândurile noastre se vor îndrepta şi spre marile personalităţi ale trecutului, care s-au dăruit pentru a aduce baletul ieşean la un nivel extrem de ridicat”, a declarat managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeşanu, informează Agerpres.
Spectacolul ”Lacul Lebedelor” de vineri, 29 aprilie, este programat de la ora 18,30.
De asemenea, în cursul serii de duminică, Opera ieşeană programează prima reprezentaţie a lunii mai, musicalul „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers.